Propunerea ca toți locatarii deserviți de CET care plătesc apa caldă în sistem paușal să achite 200.000 de lei de persoană pe lună nu mai este valabilă. Varianta a fost făcută publică de directorul de marketing de la CET, Mina Ciule, cu prilejul întîlnirii cu administratorii asociațiilor de proprietari și fusese luată în calcul întrucît la majoritatea asociațiilor din oraș prețurile la care ajungeau această utilitate erau mult mai mari decît cele anunțate de firmă. Numai că, la nici o săptămînă, șefii de la CET au revenit asupra acestei măsuri despre care se anunțase că va intra în vigoare din luna ianuarie. „Varianta ca toți locatarii fără apometre la bloc sau în apartament să plătescă un tarif fix fusese luată în calcul pe baza datelor pe care le aveam în luna decembrie. Numai că în luna ianuarie situația s-a schimbat, iar aplicarea acestei măsuri ar aduce un prejudiciu important firmei”, a declarat ieri directorul general al CET, Vasile Drăgușanu. În aceste condiții, nu este exclus ca locatarii radordați la sistemul de termificare al CET, care primesc apă caldă non stop, să achite și în lunile care vor urma facturi de 600 de mii de lei de persoană sau chiar mai mult. (C.B.)
Lasă un răspuns