Un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat pe DN 11, în localitatea Sănduleni, un tânăr de 24 de ani, din comuna Berzunți, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 139 km/h.
Polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.050 de lei, iar ca măsură complementară i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Polițiștii le reamintesc conducătorilor auto faptul că limitele maxime de viteză stabilite prin Codul Rutier sunt: în localități 50 km/h (poate fi şi o limită superioară, însă nu mai mare de 80 km/h, sau una inferioară, dar nu mai mică de 30 km/oră), 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.
„Respectaţi limita legală de viteză pentru fiecare segment de drum! Manifestați prudență sporită la volan, adaptaţi viteza de deplasare condiţiilor de drum, măriţi distanța în mers și nu vă angajaţi în efectuarea unor manevre riscante în trafic!”, se mai arată într-un comunicat IPJ Bacău.
Lasă un răspuns