Este aproape imposibil ca pe parcursul unei zile, mîșcîndu-ne din loc în loc, să nu întîmpinăm cu privirea vreun perete, odată alb, acoperit în totalitate de niște desene, percepute de unii ca mîzgîlituri inestetice, făcute de tot felul de indivizi, „golani” ai străzii.
De fapt, lucrurile stau mult diferit. Acest mod de manifestare poartă numele de Graffiti și e popular nu doar România, ci în întreaga lume. Cei care obișnuiesc să creeze o astfel de artă au nevoie de un anumit bagaj de cunoștințe cu privire la genul vopselelor folosite, culorile folosite în realizarea unui anumit desen, modelele care stau la baza „creației” și, nu în ultimul rînd, la tipul de zid pe care urmează să-și așterne talentul. Da, este nevoie de talent pentru a face un Graffiti și, în special, de răbdare.
Condițiile în care acești mici artiști lucrează sînt destul de vitrege: noaptea pe la miezul nopții, în căutare de locuri noi, cînd nu e nimeni pe stradă pentru a-i vedea sau a le perturba munca și mai ales cu ochii în patru pentru a sesiza o eventuală apariție a vreunei patrule de poliție. Amenzile pentru „mîzgîlirea” zidurilor sînt destul de mari, iar în plus, cei care sînt prinși au ocazia de a-și pierde toată „marfa” sau uneltele de lucru.
Efortul pare mare, iar răsplata e simbolică, însă cu toate acestea, cei care realizează Graffiti nu se lasă deloc descurajați, iar majoritatea se mulțumesc cu respectul și recunoașterea pe care o primesc la nivelul „cartierului” sau al grupului din care fac parte.
Așa-zisele „persoane de modă veche” acceptă mai greu (sau nu acceptă deloc) o astfel de manifestare. Ei o califică de multe ori ca pe o dovadă de needucație, lipsă de respect și vulgaritate din partea tinerilor.
Însă Graffiti-ul s-a ridicat mult mai sus, pînă la rangul de artă, și va rămîne în continuare în topul preferințelor adolescenților, în primul rînd fiindcă este un mod cît se poate de modern de exprimare și prin el se evidențiază o viziune proprie plină de imaginație.
Ele salvează identități, nu sînt doar niște semnături idioate pe pereții orașului. (Noémi CRISTESCU)
Lasă un răspuns