O clasă de elevi de clasa a VIII-a, care a susținut săptămâna trecută simularea la matematică a primit, din greșeală, subiectele de anul trecut spre rezolvare. Este vorba despre o clasă de 35 de elevi din Răchitoasa.
foto arhivă
Comisia nu a realizat pe moment ce s-a întâmplat. „A fost o greșeală a comisiei, regretabilă. S-au descărcat și printat și subiectele trimise anul trecut de minister. La acel moment, copiii au rezolvat subiectele pe care le-au primit, iar în următoarele zile au rezolvat la clasă varianta corectă, de anul acesta”, a declarat prof. Florin Lazăr, inspector școlar general. Situația a fost anunțată, iar o comisie a inspectoratului s-a asigurat ulterior că acei copii primesc subiectele corecte. „Vreau să subliniez că este totuși o simulare și tocmai acesta este rolul ei, de a regla potențiale probleme, care pot apărea atât pe partea de organizare, cum a fost acum, cât și altfel de chestiuni”, a conchis prof. Lazăr.
Situația a fost semnalată ISJ Bacău de către parlamentarul PNL Tudorița Lungu
”Pe adresa cabinetului meu parlamentar, mi s-a semnalat faptul că, în cadrul Simulării Evaluării Naționale, la școlile din comuna Răchitoasa, județul Bacău, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Națională 2018, și nu subiectele pe care restul elevilor din județ l-au avut de rezolvat. Pentru că situația prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general școlar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situația reală din teren, să facă o anchetă în acest caz și să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirm. În caz afirmativ, va trebui să aflăm și care sunt măsurile pe care le va lua Inspectoratul Școlar Județean Bacău”, a precizat Tudorița Lungu.
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.