Conducerea Sanitas a anunțat, ieri, după ședința de Guvern, că a fost suspendată greva generală programată pentru astăzi. Revendicările sindicaliștilor au fost soluționate în mare parte, însă negocierile continuă.
„S-a decis suspendarea grevei – a confirmat Aurel Crețu, liderul Sanitas Bacău. S-a încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de sector și s-a dispus deblocarea a 1.200 de posturi în domeniul sanitar. De asemenea, s-au alocat, din fondul de rezervă, 200 de milioane de lei pentru sănătate. Banii merg către spitale, pentru plata datoriilor. Urmează acum să se facă un act adițional la contractul colectiv de muncă, în care să se precizeze procentul cu care se vor majora salariile tuturor angajaților din sistem, eșalonat în două tranșe – semestrul I și II 2014.”
O altă decizie luată în ședința de Guvern de ieri se referă la plata orelor suplimentare lucrate de cadrele medicale. În cazul personalului medical din unitățile sanitare care lucrează șapte zile din șapte, 24 de ore din 24, orele lucrate suplimentar vor fi plătite diferențiat față de cele plătite pentru cei care nu lucrează decât cinci zile din șapte. Orele lucrate suplimentar, în afara programului normal de lucru, se vor plăti 100 la sută, a anunțat Ministerul Sănătății. Stabilirea procentului de 100 la sută pentru plata orelor suplimentare a fost una dintre condițiile cerute de sindicatele din Sănătate pentru a evita declanșarea grevei generale.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns