~4 min lectură 3 comentarii

Greva foamei la Amurco – ziua a cincea

Redacția Ziarul de Bacău

Update 31 mai:Prefectul Dorian Pocovnicu s-a întâlnit cu greviștii de la Amurco

Dorian Pocovnicu, prefectul județului Bacău, s-a întâlnit cu cei 18 salariați de la Amurco aflați în greva foamei. În cortul aflat în fața combinatului, acesta i-a ascultat pe greviști și i-a asigurat că pe toată durata grevei starea lor de sănătate va fi monitorizată permanent de medicii de la Serviciul de Ambulanță. „Cunosc bine situația care v-a determinat să recurgeți la un asemenea gest disperat – a declarat prefectul Pocovnicu. Sunt drepturile dumneavoastră salariale iar patronatul trebuie să înțeleagă că orice zi de întârziere la lichidarea acestora poate produce evenimente dramatice.

amurco

Astăzi, domnul director Hotea m-a informat că are promisiunea patronului că vor fi transferate sumele necesare”. Salariații au fost însă neîncrezători în promisiunile conducerii Amurco, acuzându-l pe patronul Ion Niculae de dezinteres pentru situația lor. Prefectul a mai adăugat că dincolo de problema restanțelor salariale, situația de la Amurco este cu atât mai gravă cu cât încetarea activității duce la desființarea a sute de locuri de muncă. „Sper ca dialogul dintre sindicate, patronate și guvern să conducă la identificarea unor soluții pentru ca activitatea din combinatele chimice să poata fi reluată” , a preciza prefectul județului.

Protestul extrem al celor 18 salariați de la Amurco Bacău – greva foamei – a intrat, vineri, 30 mai, în a cincea zi. De dimineața, ca de obicei, două echipaje de la Ambulanță, dar și un echipaj de la Poliție, erau la cortul greviștilor, pentru a monitoriza starea lor de sănătate. Pe Tibi Pânzaru, ca și în zilele anterioare, paramedicii l-au consultat pe patul de campanie pe care stă mai tot timpul, slăbit de atâtea zile de nemâncare. În schimb, Iosif Piloncea, cel care a mai fost dus la spital pentru stările de leșin prin care a trecut, medicii l-au consultat și în noaptea trecută tot în spital. Vineri dimineață era, însă, mai bine și își aștepta rândul la monitorizarea de sănătate în mașina Ambulanței.

TS.Even.31amurco

De la InterAgro, greviștii nu aveau nicio veste, ca și cum ei n-ar exista. „Am înțeles – spunea unul dintre protestatari Sorin Melinte – că cei de la firma care ne patronează ar fi afirmat că Amurco Bacău nici nu mai este în grija lor. Atitudine absurdă, desigur, pentru că întreprinderea este în portofoliul InterAgro, dar în felul acesta ar vrea, poate, să se disculpe că nu ne dau salariile la care avem dreptul.” Tot Sorin Melinte ne-a mai informat că greviștii foamei au întocmit o petiție, în care au trecut revendicările lor și pe care au încredințat-o singurului parlamentar de Bacău, deputatul Cosmin Necula, care a venit să stea de vorbă cu protestatarii. „Avem speranța – preciza Sorin Melinte – că aceste revendicări vor ajunge pe masa Guvernului, deși suntem convinși că noi suntem monitorizați nu doar de medicii de la Ambulanță. Despre noi se știe sigur în ce situație ne aflăm, dar uite că nimeni nu vine să ne vadă. Mă refer la cei de la InterAgro, la autorități, la cei care ar putea găsi o soluție pentru salariații de la Amurco”.

Vineri dimineață, directorul general al combinatului, Laurențiu Hotea, a venit din nou printre greviști, dar mai mult decât atât nu poate face, pentru că bani în cont întreprinderea se pare că nu mai are.
Ce va fi mâine sau poimâne poate fi previzibil, dar precis nu știe nimeni. Cei 18 greviști spun și acum că nu vor renunța la protestul lor decât numai dacă li se vor da drepturile de care patronii lor au uitat de patru luni. Oamenii vor să muncească normal, dar și să fie plătiți normal, pentru că ei și familiile lor nu pot trăi altfel.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Prefectul Pocovnicu a vizitat grevistii foamei de la Amurco
    31 mai 2014, 07:55
    0

    […] economice și ecologice de la Amurco (fostul CICh, Sofert) sunt acum dublate de drama unor salariați nevoiți să intre în greva foamei, ca să-și primească salariile. Ei au […]

  2. c
    cristian
    31 mai 2014, 08:29
    0

    sa-l cheme pe mircea diaconu sa rezolve problema,cu 12% la municipiul bacau

  3. N
    NICOLAE MARIAN
    1 iunie 2014, 14:42
    0

    dupa cum era de asteptat, inca o promisiune desarta … facuta de catre ‘DUMNEZEII’ de la INTERAGRO … niste lipitori care s-au facut cu scula mare pe spatele muncitorilor din combinatele chimice

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.