Clementina Cîmpeanu, o femeie din Piatra Neamț, a intrat de ieri dimineața în greva foamei și a setei, în fața Curții de Apel Bacău, de unde spune că nu va pleca pînă cînd nu i se va face dreptate. „Eu și tatăl meu, Manolache Constantin, ne judecăm din 1994 cu un vecin din comuna Trifești. Vecinul pune stăpînire pe pămîntul tatălui meu cu toporul, tot mai ia cîte o bucată în fiecare an. Noi contestăm o soluție a Curții de Apel în dosarul 3602 din anul 2000, nelegală și netemeinică. Nu s-au cercetat actele depuse la dosar și nu a fost audiată niciodată Primăria din comună. Cerem rejudecarea dosarului. Nu voi pleca de aici pînă nu mi se face dreptate”, a spus Clementina Cîmpeanu. Femeia acuză o serie de nereguli din registrul agricol al comunei. Ea și tatăl său sînt părți în patru dosare, unele dintre ele aflate încă pe rolul instanțelor.
Fiecare pretinde că are dreptate
Cazul este unul complicat, în cei nouă ani de procese balanța înclinînd cînd într-o parte, cînd în cealaltă, în funcție de soluțiile date de instanțele din Roman, Piatra Neamț sau Bacău. Sutele de drumuri la judecătorii i-au adus pe oameni la limita disperării. Clementina Cîmpeanu își motivează acțiunea cu teancuri de acte, cu copii după registrul agricol în care apar posibile modificări. Vasile Fotea, vecinul acuzat de grevista foamei, spune că, de fapt, el este victima acestei situații: „Nu este adevărat ce spune. Eu am acte care dovedesc că am dreptate. Am act cadastral, care nu se poate modifica. N-am făcut eu registrul agricol. Ei sînt înțeleși cu vecinul din spate, că și cu el am procese”. Clementina Cîmpeanu acuză faptul că, în cele din urmă, Curtea de Apel Bacău i-ar fi dat cîștig de cauză lui Fotea, fără să aibă și declarația Primăriei Trifești și fără a analiza toate documentele depuse la dosar. Totodată, femeia solicită sistarea judecării dosarului 25 / 2000, care are ca obiect grănițuirea terenului, pînă la rejudecarea dosarului principal. Primarul comunei Trifești, Vasile Dumincă, a precizat că „nu cunosc nimic despre modificările din registrul agricol. Eu sînt învestit din 2000, iar ei se judecă din 1994. Eu le-am dat copii după registrul agricol, de-acum este problema Justiției, nu a Primăriei”.
Curtea de Apel e în vacanța mare
Clementina Cîmpeanu a fost chemată de președintele Secției Civile a Curții de Apel, judecătoarea Dorina Mocanu, care i-a spus că nu a utilizat toate căile legale de atac. Din păcate, perioada concediilor sabotează serios capacitatea de comunicare a instituției amintite. Atît președintele Liliana Ciobanu, cît și purtătorul de cuvînt sînt în concediu și, fapt cel puțin interesant pentru o instituție cu pretenții, nimeni nu a fost desemnat să dea informații presei în cazul în care ar fi necesar. Mai mult, la ora 13 am fost anunțați de persoana care răspundea la telefon că președintele Secției Civile, Dorina Mocanu, nu mai poate fi găsită în cursul zilei de miercuri. Prin urmare, putem ajunge la concluzia că prezența unui om aflat în greva foamei pe treptele instituției nu i-a îngrijorat prea mult pe angajații și șefii Curții de Apel, care nu s-au gîndit să prezinte un punct de vedere oficial. (Codrin POP)
Lasă un răspuns