Grevă și moralitate

Potrivit dispozițiilor art. 43, al. 1 din Constituția României, salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale. Scurt pe doi, dar, cum nimic din ceea ce afectează viața socială nu trebuie lăsat la discreția oricui, și dreptul la grevă a fost așezat la locul lui, între prevederi legale și regulamente care îți spun clar cum și când poți face grevă.

„Greva” de ieri a lucrătorilor din CFR mi-a adus aminte de toate acestea, pentru că motivele invocate de cei care au protestat au stârnit comentarii virulente pe toate canalele media, pentru a nu mai spune câte discuții nu s-au încins în mod direct, adică în fața televizorelor, după ce lumea a înțeles că ceferiștii au oprit trenurile de călători pentru că nu și-au primit salariile chiar în ziua de leafă. A fost moral ce-au făcut greviștii sau nu? Păi, ce ar trebui să facă salariații din întreprinderile sau instituțiile în care salariile nu se mai dau de luni întregi? Cum de au recurs ceferiștii la un protest spontan, când toți, din mai multe regionale CFR, au lăsat trenurile pe linie moartă la aceeași oră și au repornit locomotivele, aproape toți la o oră prestabilită? Nu s-au gândit că lasă cu ochii în soare (atâta soare cât era ieri dimineață pe cerul patriei) zeci și sute de călători în fiecare tren, în toate gările în care i-a prins greva spontană? Ce vină aveau cei din urmă?
La aceste întrebări au răspuns mai mult liderii sindicatelor ceferiștilor, deși greva salariaților era una „spontană”. Întârzierea salariilor fie ea și cu o zi a fost doar picătura care a umplut paharul cu nemulțumiri ale ceferiștilor – au spus ei. Și, cum să protesteze acești oameni altfel, cum să forțeze mâna statului pentru care lucrează, dacă nu cu o acțiune în forță. Ceferiștii au închis, deci, o cale importantă de circulație, calea ferată.

Mi-am adus, firesc, aminte că în alte situații, tot de protest sindical, salariații unor întreprinderi au blocat traficul pe șosele sau chiar pe calea ferată atunci când au format, cu propriile lor trupuri, bariere de netrecut. Degeaba erau negri de supărare șoferii sau călătorii, până nu obțineau ce au cerut protestatarii nu lăsau calea liberă. Înainte de protest au încercat cu reclamațiile, cu negocierile sindicat-patronat, au făcut grevă japoneză, cu banderola pe braț, au ținut mitinguri de protest, dar degeaba. Fără acțiuni în forță au constatat că nimic nu obțin. Ce moralitate, ce dovezi de înțelegere față de alte categorii sociale care trebuie să-și vadă de treburile lor? De-acum știm ce avem de făcut: nu primim satisfacție, blocăm un drum, o cale ferată.

Dar, tot la cei pe care i-am văzut, atunci, recurgând și la astfel de metode, pe undeva, pe la Onești, stau să mă gândesc acum. A trecut atâta amar de timp, iar ceea ce au cerut atât de ferm, cu metode extreme oamenii aceia, nici în ziua de astăzi nu s-a mai împlinit. Probabil ar fi trebuit să blochze Calea Lactee. Dar ar fi fost moral?