VOLEI MASCULIN – DIVIZIA A2: Surprinzător, pentru cine nu știe cauzele, Știința Bacău a pierdut cu 2-3 meciul din etapa a 10-a cu CSMU Suceava. Un necaz nu vine niciodată singur și asta au simțit-o pe pielea lor și voleibaliștii băcăuani, sîmbăta trecută. Pe lîgă gripa care a afectat șase dintre componenții lotului s-au adăugat și condițiile puse la dispoziție de către gazde, bașca prestația arbitrilor. „Era un frig în sală mai ceva ca afară. Siguranța vestiarelor era asigurată de niște lacăte puse la uși ce rămîneau permanent întredeschise. Unde or fi alea 400 de săli de sport cu care se laudă unii, că la Suceava n-am văzut?”, se întreabă Constantin Alexe, căpitanul echipei băcăuane.
Acest 2-3 cu Suceava reprezintă și prima înfrîngere a Științei în actuala ediție de campionat. Dacă ținem cont că formația pregătită de Cornel Păduraru a pierdut doar un singur set de la începutul campionatului, rezultatul de la Suceava este cel puțin surprinzător. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.