• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Economie / Grup Șerban Holding vrea să se listeze la bursă. Nicolae Șerban, fondatorul grupului băcăuan, caută bani pentru extindere

Grup Șerban Holding vrea să se listeze la bursă. Nicolae Șerban, fondatorul grupului băcăuan, caută bani pentru extindere

Ziarul de Bacau 26 octombrie 2021 Un comentariu

LikeShare

Grup Șerban Holding, companie din județul Bacău activă în mai multe domenii din agricultură, anunță intenția de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Firma are în plan să se listeze la BVB sub simbolul bursier GSH până la sfârșitul acestui an. În luna noiembrie, Grup Șerban Holding va realiza un plasament privat pentru acțiuni, intermediat de TradeVille, prin care intenționează să atragă de la investitori, în cadrul unei majorări de capital, suma de 25 milioane de lei în vederea accelerării planurilor sale de extindere.

„Începând cu anul 2019, am demarat un proces investițional complex în cadrul companie vizând dezvoltarea tuturor liniilor de business ale Grup Șerban Holding. Investițiile sunt axate pe creșterea producției legumicole, mărirea capacităților de depozitare, extinderea suprafețelor pentru ferma avicolă și sporirea capacității de producție a produselor de panificație. Astfel, prin listarea la bursă ne dorim să aducem alături de noi investitori care să ne sprijine în accelerarea și finalizarea acestor investiții,” a declarat Nicolae Șerban, fondator Grup Șerban Holding.

Grup Șerban Holding și-a început activitatea în anul 1994, în Onești, județul Bacău. În prezent, afacerile grupului sunt extinse pe mai multe direcții de dezvoltare, precum agricultură, comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea păsărilor, panificație, patiserie-cofetărie, lanț propriu de magazine – Băcăniile Șerban, distribuție și transport. Grupul are peste 400 de angajați angrenați în proiectele de valorificare a brandului companiei la nivel național.

Compania exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în județele Vaslui, Vrancea și Bacău, pe care sunt cultivate cereale, precum grâu și porumb și plante oleaginoase – floarea-soarelui, rapiță. De asemenea, Grup Șerban Holding deține și exploatează peste 133.000 de tone capacitate totală de depozitare a cerealelor și plantelor oleaginoase în opt baze localizate în Orbeni, Filipești și Valea Seacă, județul Bacău, Simila, Zorleni și Găgești, județul Vaslui, Târgu Frumos, Judetul Iași. În cadrul acestor depozite, pot fi recepționate 500 tone de cereale pe oră, iar capacitatea de uscare a acestora este de 2.000 tone în 24 de ore.

LikeShare

Din categoria: Economie Etichete: Bursa de Valori Bucuresti, grupul Serban

Reader Interactions

Comentarii

  1. observator a zis

    2 decembrie 2021 la ora 4:48 pm

    Șerban face bani gârlă, a pus americani la cârmă, a cumpărat evrei cu buzunare și a inrobit indieni să lucreze pe hotare.

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții

Mii de români sunt așteptați la Noaptea Muzeelor 2025

Anunț de mediu

Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!

Primăria Bacău încurajează mersul cu mașina până la poarta școlii. Primul sistem „Kiss & Ride” a fost implementat la „Nicolae Iorga”

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • EU la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • eu la Eurodeputatul Benea, mesaj înaintea finalei prezidențiale: Fără banii UE, România va fi în colaps! Izolaționismul şi retragerea în carapacea înşelătoare a autarhiei nu pot fi o opțiune de luat în calcul!
  • Gogu Pintenogu la Foto: Zeci de băcăuani s-au mobilizat pentru Nicușor Dan în centrul orașului, în penultima zi de campanie
  • Popovici Costel Ciprian la VIDEO: Sponsorizări și donații de peste 67.000 de euro la Gala FSC. Vezi cine sunt laureații celei de a XXII-a ediții
  • BOGDAN la FOTO: Se apropie inaugurarea Athletic Park. Președinta CJ, primarul și arhitectul au vizitat șantierul

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău