In perioada aprilie – mai, lt. Sandulache Cristian, ofiter în cadrul Gruparii Mobile de Jandarmi (GMJ) Bacau, a participat la un curs de specializare pentru treceri operationale. „Misiunea principala a monitorului de treceri operationale este cea de salvare a persoanelor aflate in dificultate, in zone muntoase, greu accesibile, precum puturi si fintini, folosindu-se echipamente si metode de alpinism”, a declarat cpt. Marius Taranu, purtator de cuvint la GMJ. Alaturi de un colectiv format din 30 de ofiteri si subofiteri din Jandarmeria Româna, lt. Sandulache a trecut cu brio testele finale. Exercitiile au avut un grad de dificultate ridicat si Sandulache a devenit primul monitor de treceri operationale din Gruparea de Jandarmi Mobila Bacau.
„Partea de final a cursului a fost „pista albastra”, un poligon deosebit de dificil care necesita o conditie fizica aparte: sisteme de tensionari de coarda, transport pe targa, transport de persoane ranite sau de materiale”, a adaugat Taranu. Programul de pregatire a fost finantat prin fonduri PHARE si organizat de Jandarmeria Româna cu sprijinul unor specialisti din Jandarmeria Franceza. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns