Părinții copiilor preșcolari, dar și educatorii, au în caeste zile o nouă dilemă: unde se vor susține cusrsurile „clasei zero”, așa cum a fost redenumită de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) fosta „grupă pregătitoare? În urmă cu nici două luni, MEC a anunțat că aceasta va intra, de la începutul anului școlar 2002 – 2003, în componența școlilor și urma să fie îndrumată de către învățători. O prevedere care a fost schimbată din nou. „Ministerul a hotărît ca, anul acesta, clasa pregătitoare să funcționeaze în cadrul școlilor, sub formă experimentală, doar în 12 județe”, a explicat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Drept urmare, grădinițele băcăuane au trebuit să execute „la loc comanda”. Prevăzătoare, marea majoritate a directoarelor de grădinițe au făcut înscrieri după „schema” veche, în care grupele pregătitoare făceau parte din structura instituțiilor de învățămînt preșcolar, pentru a evita problemele de spațiu ce ar fi putut apărea prin revenirea la matcă a acestora. (Eduard CUCU)
Grupele pregătitoare rămîn în componența grădinițelor
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.