Profesorii și elevii de la Grupul Școlar de Ecologie „Grigore Antipa” par deciși să demonstreze că liceul lor este unul cît se poate de durabil, motiv pentru care au decis să devină parte a unui proiect internațional pe această temă. „Am preferat tema în cauză pentru că, pe lîngă componentele economice și socio-culturale, durabilitatea implică și o componentă ecologică, ceea ce vine ca o mănușă liceului nostru”, a explicat profesoara Cristina Ichimaș, coordonatorul de proiect din partea părții române. Intitulat „Spre o școală durabilă”, proiectul a fost inițiat de un liceu din Korfez (Turcia), la idee aderînd cei de la „Antipa”, dar și spaniolii de la „Sant Adria Del Besos”. Proiectul se va derula pe o perioadă de trei ani, în primul an urmînd să aibă loc cercetarea principiilor și condițiilor de dezvoltare durabilă din fiecare școală participantă, stabilirea unui portal virtual prin intermediul căruia elevii și profesorii din cele trei țări vor ține permanent legătura, dar și efectuarea unor vizite de lucru în fiecare din cele trei școli incluse în proiect. Prima dintre acestea se va consuma la sfîrșitul lunii în curs, în Turcia. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.