Reprezentanti ai celor patru grupuri de actiune locala (GAL) din judetul Bacau care candideaza pentru finantare prin Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR) s-au reunit pentru prima oara in acest an pentru a primi lamuriri in legatura cu metodologia de decontare a cheltuielilor pe care le fac in vederea pregatirii dosarelor de candidatura. Intilnirea a avut loc in aceasta saptamina si la ea au participat reprezentanti ai Oficiului Bacau al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), agentie care gestioneaza fondurile acordate acestor grupuri pentru pregatirea candidaturii.
Destule necunoscute, chiar si de partea administratorilor de fonduri, dar mai ales din partea GAL-urilor, destula criza de timp care se anunta pentru concretizarea masurilor propuse in calendarele de actiuni ale fiecarui grup, dar, peste toate, destul entuziasm pentru a putea aprecia ca fiecare dintre cele patru grupari are sanse de a fi recunoscuta ca atare. Aceasta a fost impresia la prima intilnire a membrilor grupurilor de actiune, care se afla intrat in febra pregatirilor inca de la sfirsitul anului trecut. O parte dintre ei lucreaza, insa, la un astfel de proiect chiar de mai multa vreme, cum este GAL Valea Trotusului (care se constituie pentru a reprezenta interesele a nu mai putin de 12 comune) si care se pregateste pentru proiect de circa trei ani. Celelalte trei GAL-ri sint, in judet, GAL Valea Muntelui, GAL Valea Bistritei si GAL Maglam Serv (pentru noua comune din sudul judetului).
FEADR sustine infiintarea GAL-urilor
GAL-urile sint entitati care reprezinta parteneriate public-private, constituite din reprezentanti ai sectorului public, privat si civil, desemnati dintr-un teritoriu rural omogen, care trebuie sa indeplineasca o serie de cerinţe privind componenţa, teritoriul acoperit si care vor implementa o strategie integrata pentru dezvoltarea teritoriului – este definitia care apare pe siteul APDRP. Ele beneficiaza de Submasura 431.1 din FEADR, care sprijina constructia de parteneriate public-private, elaborarea strategiilor de dezvoltare locala si pregatirea planului de dezvoltare locala in vederea participarii la selectie a GAL-urilor, dar si de Submasura 431.2 – Functionarea GAL, dobindirea de competente si animarea teritoriului, dupa ce acestea au fost selectionate. Astfel, actorii publici si privati din teritoriile care doresc sa participe la procedura de selectie a GAL-urilor beneficiaza de sprijin, pina in momentul selectiei, pentru constructie de parteneriate, elaborare de strategii integrate si finantare de studii pentru pregatirea dosarelor de candidatura.
Sprijin de 49.000 de euro
Fiecare GAL beneficiaza de o finantare de 49.000 de euro in aceasta prima etapa – spune directorul coordonator al APDRP Bacau, Codrina Pascaru. „Acum ne aflam in faza a treia de aplicare a acestei masuri – a precizat Codrina Pascaru -, pentru sprijin financiar in pregatirea dosarelor de selectie a grupurilor de actiune. Urmatoarea faza este formarea grupurilor potentiale. Prima faza de lucru a fost sensibilizarea factorilor locali in abordarea programului Leader, faza in care au avut loc sesiuni de informare, in anii din urma. Sprijinul acordat, acum, este pentru identificarea nevoilor din teritoriul GAL, pentru sesiuni de informare cu privire la GAL, pentru promovare prin diferite mijloace”. Toate acestea se vor finaliza prin intocmirea unui Plan de dezvoltare locala. Autoritatea de Management a FEADR va aviza numai 80 de astfel de programe, astfel incit intre GAL-urile constituite in toata tara, circa 120, va exista o reala concurenta.
Asupra modului in care se pregatesc aceste grupuri de actiune pentru candidatura si mai ales a ceea ce isi propun in planurile de dezvoltare locala vom reveni in editiile urmatoare ale ziarului.
Lasă un răspuns