Ridicarea gunoiului in municipiul Bacau va respecta orarul european. Astfel, colectarea resturilor menajere de la ghenele din oras nu se va mai face intre orele 8.00 – 10.00, ci de la ora 2.00 noaptea. Cererea a venit din partea consilierilor locali bacauani, iar operatorul de salubrizare a fost de acord cu aceasta propunere. La ultima sedinta a consilierilor bacauani, pe ordinea de zi a fost si proiectul de majorare a tarifelor practicate de societatea SOMA SA pentru colectarea gunoiului. Majorarea se refera la pretul platit de municipalitate, nu si de buzunarele bacauanilor, deoarece nu va creste taxa de salubrizare. Asta pentru ca s-a schimbat baza de calcul, prin cresterea numarului de salariati, adica a contribuabililor. Taxa de colectare si transport a deseurilor necompacte s-a majorat cu 29,95%, a celor compacte, cu peste 31%, iar inchirierea europubelelor si eurocontainerelor, cu 7,23%, respectiv 7,77%. Consilierii locali au aprobat majorarea, insa au cerut societatii SOMA sa colecteze gunoaiele de la ora doua noaptea, intre 1 mai si 31 octombrie. „Sintem de acord cu aceasta cerere”, a spus presedintele SOMA SA, Constantin Sosu. Motivul schimbarii orarului este dat pe de o parte de traficul foarte aglomerat la orele diminetii in oras, cind lumea pleaca la serviciu, dar si de mirosul care se degaja in diminetile toride cind se manevreaza deseurile menajere.
Gunoiul menajer din Bacau se va ridica noaptea
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Da…somn usor blocatari de acum…nu era suficient ca …de exemplu , in zona unde locuiesc eram trezit in fiecare dimineaata la ore foarte matinale de masinile care ridica gunoiul, intimp ce scuturau si loveau containerele ca sa se goleasca…nu. De acum vom avea parte de pauze intre reprize de somn noaptea.
Dintr-o data PRIMARIA prin persoana lui romica va da mai multi bani lui Sosu. Din gunoi vor veni banii pentru noii alesi. Gresesc?