~2 min lectură 0 comentarii

Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Cât au primit Bacăul și celelalte localități din județ

Redacția Ziarul de Bacău

Guvernul a aprobat, luni, alocarea unor fonduri pentru bugetele locale, iar municipiul Bacău a primit peste 29 milioane de lei.

FOTO: Parlamentarii PSD Bacău, la Romexpo, cu ocazia lansării candidaturii Vioricăi Dăncilă la Președinția României

„Parlamentarii social-democrati s-au luptat pentru ca la rectificarea bugetară municipiul Bacău să primească peste 29 de milioane lei, cea mai mare alocare primită de la Guvern de vreo comunitate locală din județul Bacău în acest an”, a anunțat grupul parlamentarilor PSD.

În urmă cu câteva luni, municipiul Bacău a primit alte 3 milioane lei, ceea ce duce totalul alocărilor de la Guvern pentru oraș, în 2019, la 32 milioane lei (aproape 7 milioane euro). Banii vizează atât susținerea cheltuielilor sociale ale orașului (persoanele cu dizabilități și însotițorii acestora), cât și acoperirea cheltuielilor de funcționare ale Primăriei.

„Parlamentarii PSD sprijină dezvoltarea municipiului Bacău, alocările de la Guvern fiind un argument concret în acest sens. Rămâne ca Primăria să-și făca datoria față de cetățeni și să finalizeze proiectele la care s-a angajat în fața acestora”, au mai anunțat aleșii PSD.

Cât primesc celelalte localități

De asemenea, Moineștiul primește 3,6 milioane de lei, Oneștiul 9,3 milioane de lei, Buhușiul 3,1 milioane de lei, Comăneștiul 2,3 milioane de lei. Târgu Ocna primește 3,2 milioane de lei, sumă cu care primarul Ștefan Șilochi ar putea finaliza lucrările la drumul spre salină.

Sumele primite de celelalte localități sunt menționate în tabelul de mai jos, în mii de lei:

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.