~3 min lectură 13 comentarii

Guvernul cere 5 hectare pentru un nou penitenciar pe fostul șantier al Sălii Polivalente, dar primarul Viziteu „înclină să nu fie de acord” fără a primi ceva la schimb. VIDEO

Cristian Ghinghes

O investiție de ordinul zecilor de milioane de euro pe care Guvernul României vrea să o facă într-un nou penitenciar în vecinătatea celui existent în Cartierul CFR este pusă sub semnul întrebării, în contextul în care primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat că înclină să nu fie de acord fără „a primi absolut nimic la schimb pentru locuitorii municipiului Bacău”.

Declarația edilului a fost făcută în ședința de ieri a Consiliului Local Bacău, unde la rubrica diverse a avut loc o dezbatere pe marginea notei pe care Guvernul României a aprobat-o pe 6 februarie și prin care solicită municipiului Bacău terenul de 51.780 mp din str. General Ștefan Gușe nr. 2, amplasamentul fostului șantier al Sălii Polivalente.

Noi nu am putut decât să fim de acord, de principiu, dar pentru municipiul Bacău am solicitat și alte lucruri, cum ar fi terenul din fața Judecătoriei, care poate fi transformat într-o parcare. MAI a vrut în schimb imobile în schimbul terenului. Acum ni se solicită să fim de acord să predăm acest teren pentru construirea unui penitenciar fără a primi absolut nimic la schimb pentru locuitorii municipiului Bacău, a spus Lucian Daniel Stanciu Viziteu în fața consilierilor locali.

Ulterior, primarul Viziteu a revenit asupra precizărilor și a completat că înclină să nu fie de acord cu un nou penitenciar, având în vedere proximitatea față de viitorul Parc atletic și lângă o bază sportivă: „Un astfel de imobil poate fi construit și mai departe de municipiul Bacău. Ar trebui făcut mai departe de zonele locuite și nu e neapărat să fie în municipiul Bacău.” În cele din urmă, primarul a concluzionat că se va lăsa la voința majorității și că va prezenta un proiect de hotărâre pe baza consultărilor grupurilor politice din Consiliul Local.

În nota transmisă Consiliului Local, Ministerul Justiției și Secretariatul General al Guvernului au indicat terenul de pe str. Ștefan General Gușe nr. 2 ca fiind potrivit pentru noua investiție nu doar pentru că se află vizavi de actualul penitenciar, ci și pentru că este poziționat în vecinătatea terenului de 14.000 de mp preluat anterior de la Ministerul Apărării Naționale.

Extinderea ar permite configurarea corespunzătoare a ansamblului de clădiri și facilități necesare, astfel încât să respecte integral cerințele. Prin cumularea celor două terenuri, proiectul va putea fi realizat în conformitate cu standardele tehnice, arhitecturale și funcționale, ținând cont de prevederile legale privind siguranța locurilor de detenție, protecția împotriva incendiilor și condițiile obligatorii pentru spațiile destinate persoanelor private de libertate, arată reprezentanții Guvernului în adresa transmisă municipalității.

Noul penitenciar ar urma să cuprindă un ansamblu de clădiri și facilități care să permită desfășurarea activităților de detenție în condiții optime, incluzând pavilioane moderne, o centrală termică, bloc alimentar, magazii, un cabinet medical, dar și spații auxiliare necesare. Investiția va fi finanțată din trei surse, și anume din Mecanismul Financiar Norvegian, împrumuturi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și de la bugetul de stat.

Discuția despre terenul pentru noul penitenciar începe la minutul 1:58:10.
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

13
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    MihaelaC
    21 februarie 2025, 06:22
    0

    Dar nu va ganditi ca aunt case in jur? Exista o serie de masuri ce trebuie luate in jurul unui penitenciar. Mai blocam o zona din oras? Nu ne ajung zonele lor speciale existente?

  2. A
    Aramis
    21 februarie 2025, 06:23
    0

    Deci asta be pregătesc guvernanții

  3. M
    Marius
    21 februarie 2025, 06:39
    0

    Asta ne mai lipsea. Nu ne trebuie în oraș. Sa păstreze terenul pentru ceva util mai ales că s a construit pacul atletic.

  4. I
    Ion Vasile
    21 februarie 2025, 06:55
    0

    Da’ de ce s-a construit parcul atletic in vecinatatea penitenciarului existent ?
    Intreb pentru un prieten

  5. V
    Viziteu
    21 februarie 2025, 07:01
    0

    A mai fost un primar care, încarcerat fiind, se plangea ca nu are apa calda și condiții bune. Colegii lui de camera i-ar fi spus ca trebuia sa se preocupe de asta pe cand era inca primar.
    Ar trebui să fiți de acord domnule primar, poate vreodată o sa va bucurati de conditiile create oentru deținuți.

  6. I
    Ion
    21 februarie 2025, 07:51
    0

    In Holt este un teren , care este tot al ANP Bacau si are toate utilităţile chiar langa autostrada. Acolo era candva gradina penitenciarului unde efectuau detinutii munca.

  7. R
    Radu
    21 februarie 2025, 10:55
    0

    ar putea sa preia tot de la MAI teren la fosta unitate radar de langa cimitirul Sarata 2. Asa poate se face si canalizare/ alimentare cu apa / energie si gaz pe strada Poligonului. Asta daca tot s-a hotarat primaria sa extinda Bacaul…

  8. G
    George
    21 februarie 2025, 10:58
    0

    1. Penitenciar intr-o zona care are potential si pentru alte proiecte benefice orasului cred ca nu este oportun.
    2. Daca tot se face poate cu ocazia aceasta o sa aiba si o parcare amenajata ca deja se observa cum unii angajati nu pot sa parcheze la mai mult de 5 m de poarta iar acea strada in zona penitenciarului este „ingustata” de masinile salariatilor.
    3. Cine va merge in Parcul Atletic sa auda de la geamuri „vocile” celor cazati acolo ?
    4. Cat de placut este sa mergi sa te relaxezi intr-un loc unde peste gard este un penitenciar ?

  9. a
    ariana
    21 februarie 2025, 11:52
    0

    Guvernul vrea să le construiască o casă nouă lui viziteu, bulai și ștefan, iar ei se codesc…..

  10. M
    MIREL
    21 februarie 2025, 15:42
    0

    De ce nu se realizeaza Sala Polivalenta care ar fi linga Parcul Atletic!!!

    1. G
      Gelu
      21 februarie 2025, 20:38 răspuns pentru @MIREL
      0

      Domnilor consilieri, Guvernul cere, însă, cu siguranță, nu cunoaște ce obiective sunt in imediata apropiere, dar dvs. știți. Cred că ar trebui că și România să adopte o lege nu cum este în alte țări din Europa și Americi, că o parte din deținuți să-și ispășească pedeapsa acasă. Nu ar mai fi nevoie de alte penitenciare și s-ar reduce cheltuielile cu întreținerea deținuților. Nu, nu sunt de acord cu penitenciar lângă parc, este prea aproape, mai sunt terenuri în zonă, au fost unități militare, MI are două terenuri, unul la Buhoci, unde a fost grădina penitenciarului, unul pe Poligonului, altfel, mâine vine iar MI și vrea să construiască, tot pentru deținuți un cazino, jocuri mrcanico-electronice, biliard, cafenea, lângă Complexul sportiv, în buricul târgului. N-am mai văzut, nici în filme, pușcărie în oraș.

  11. S
    Statul suntem noi
    22 februarie 2025, 08:16
    0

    MAPN sau cine vrea, să se ducă în Alcatraz să facă. Nu mai dați terenurile municipiului în detrimentul bunăstării cetățenilor. Când va veni ziua să nu mai fim luați de fraieri? Suntem deja sufocați de penitenciarul actual și UM-uri în oraș. Tu primărie trimite răspuns negativ argumentat acestei instituții tupeiste.

  12. S
    STAND UP COMEDY
    26 aprilie 2025, 18:46
    0

    V. are dreptate.Noul penitenciar ar fi fost mai bine construit in Hemeius iar parcul industrial Hit In Bacau.
    Numele noului penitenciar ar trebui sa fie D.S.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.