• subvenția dată pînă acum la motorină a fost scoasă • cei care lucrează suprafețe mari de teren vor simți imediat efectele acestei măsuri aberante • anularea subvenției vine într-un an cu mari greutăți pentru agricultori
Intenția Executivului de a atrage electoratul s-a concretizat într-o susținere a micilor agricultori. Cei care au pînă la 5 hectare de pămînt arabil primesc din partea statului un sprijin de 2 milioane de lei. În schimb, actele normative respective – Ordonanța de Urgență nr. 72/2003 și HG 981 – au scos subvenția la motorina pentru agricultură. Drept urmare, cei care au exploatații agricole s-au trezit chiar înaintea campaniei de toamnă că trebuie să dea mai mulți bani la carburant. Pentru societățile agricole, este o lovitură, întrucît motorina subvenționată era una din puținele forme de sprijin în activitate și care le era de folos imediat.
Motorina pentru agricultură nu se mai subvenționează
Odată cu OUG 72 a fost emisă și HG 981, care stabilește, printre altele, și nivelul fondurilor publice care se acordă pentru fiecare cultură, plantație și specie de animale. Este cert însă că în aceste susțineri nu este și carburantul, astfel încît, de pe 29 august, producătorii agricoli cumpără motorina la preț întreg. Subvenția de 3.600 de lei acordată pînă acum reprezenta una din puținele forme de sprijin care se simțea imediat în economia celor care exploatează ferme agricole de mai mare întindere. Acum, a fost scoasă și aceasta. „S-a scos subvenția la motorină, dar au rămas susținerile pe produs. Să fim serioși, cine încasa prima de lapte, pentru sămînță, carne sau producție vegetală? Cea mai mare parte ajungea la societățile agricole, nu la micul fermier”, a declarat directorul executiv al Direcției Agricole, Ioan Melinte. Cei care lucrează organizat pămîntul și-au manifestat însă nemulțumirea. „Asta ne mai lipsea acum, cînd trebuie să facem arăturile. Măcar luam motorina mai ieftin și mai economiseam din lichidități. Acum, plătim și asta mai scump. Probabil cineva vrea să ne împingă în groapă”, a declarat cu năduf directorul societății AICBAC, Eugen Popa. Un calcul estimativ arată că la un hectar de arătură ar fi necesari cam 70 de litri de motorină, iar la sute și mii de hectare de cultură se simțea ceva. Anularea subvenției la motorină vine într-un an în care producția agricolă a mai avut și alte probleme, printre care se numără calamitarea parțială a grîului și neacordarea despăgubirilor pentru cei care nu și-au plătit integral asigurarea culturilor.
Statul dă eșalonat cele două milioane de lei micilor agricultori
Executivul a instituit prin ordonanță de urgență un sprijin din partea statului pentru producătorii agricoli care au pînă la 5 hectare de teren arabil, pe care-l exploatează direct. Ajutorul va fi de 2 milioane de lei pe hectar. Cei care au exploatații fără personalitate juridică mai mari primesc ajutor numai în limita decisă de actul normativ. Banii nu se vor acorda toți odată. Pentru culturile ce se vor înființa în toamna anului 2003, se va acorda suma de un milion de lei pe hectar în luna octombrie, iar celălalt milion va fi dat pînă la 1 aprilie 2004, pentru întreținerea și erbicidarea suprafețelor cultivate. În cazul lucrărilor ce vor începe în campania de primăvară, 700.000 de lei/ha ajung la destinatari pînă la 1 martie pentru arături, 600.000 de lei/ha, pentru întreținere, fertilizare, erbicidare – pînă la 1 iulie 2004 – și alți 700.000 de lei, pentru recoltare – pînă la 1 septembrie anul viitor. Dar una din condiții este respectarea minimelor verigi tehnologice specifice fiecărei culturi, adică executarea lucrărilor în perioada optimă și utilizarea de semnițe de bună calitate. Specialiștii Direcției Agricole care au însoțit caravana de consultanță agricolă în comunele Sascut, Găiceana și Podu Turcului au explicat toate acestea țăranilor, însă problemele ridicate n-au fost puține. Oamenii au ajuns să conștientizeze că pămîntul nu poate fi lucrat pe bucățele. Pe de altă parte, și costurile reale ale culturilor sînt ridicate. De exemplu, dacă se respectă tehnologia la grîu, înființarea și întreținerea unui hectar trece de 12 milioane de lei. Este clar că tot la porumb se vor îndrepta oamenii.
Pentru a obține banii, țăranii trebuie să completeze o cerere tip, al cărei model a fost deja distribuit specialiștilor din teritoriu ai Direcției Agricole. Cererile vor fi adresate primăriilor, dar există o dată limită și anume 22 septembrie și acest termen nu va fi prelungit. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns