Tribunalul Bacău l-a eliberat, ieri, pe hackerul din Iași care a spart peste 50.000 de conturi bancare, e-mail și de Facebook. Deși Judecătoria a prelungit la termenul trecut măsura arestării preventive a tânărului de 20 de ani, magistrații de la Tribunal, care au judecat ieri recursul declarat de Lucian Bădiță, au considerat că acesta nu reprezintă pericol public și l-au lăsat în libertate. Instanța a dispus, în schimb, interdicția de a părăsi țara. „Soluția este una corectă.
Clientul meu este un tânăr fără antecedente penale, cu o conduită corectă și nu prezintă pericol pentru societate sau pentru judecata pe fond”, ne-a declarat avocatul Radu Patriche.
DIICOT a început urmărirea penală în urma unei sesizări primite în decembrie 2011, de la Constantin C. din Bacău, în care reclama că i-a fost accesat electronic contul de abonat Orange de unde s-au făcut mai multe alimentări frauduloase, prejudiciul fiind de 98 de euro. Procurorii susțin că Lucian Bădiță s-a folosit de mai mulți viruși informatici atașați la oferte mincinoase cu clipuri video postate pe Youtube. Acestea garantau accesul gratuit la diverse aplicații informatice, dar în realitate îi induceau în eroare pe utilizatori.
În momentul în care utilizatorii de internet accesau un clip video pentru a descărca oferta (jocuri online, site-uri, programe pentru hacking), se rula și se executa automat virusul cu care se transferau datele din memoria unității utilizatorilor în site-ul hackerului. Odată cu începerea urmăririi penale a lui Lucian Bădiță, au fost identificate mii de conturi ale rețelelor de telefonie mobilă Orange, Cosmote, Vodafone, RDS/RCS și ale altor rețele Network (Facebook, Yahoo) ce se presupune că au fost fraudate și compromise de hacker.
Numai până în aprilie, au fost conservate în cont peste 18.000 de date de acces la conturi online de la diferite persoane fizice și juridice, printre care Google, Romtelecom, OTP Bank, RBS Bank sau instituții publice. „Dimensiunea deosebită a persoanelor fizice și juridice fraudate nu a putut fi conturată până în prezent, iar întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată decât prin contactarea persoanelor fizice și juridice ale căror date informatice au fost identificate în urma percheziției informatice și a interceptării/conservării datelor din site-ul „, arată procurorii.
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns