Gheorghe Haic Chivorchian. Acesta e numele complet al celui care, de cîțiva ani buni, se ocupă de destinele celor de la FCM Bacău. Nume de armean sadea. Precum Florin Halagian sau, oarecum curios dacă ar fi să luăm în calcul rezonanța, Jean Garabet. Fostul președinte de la Constanța. Boss-ul băcăuan spune însă, că originile sale s-au diluat destul de mult. „Bunicul era armean-armean, dar s-a căsătorit cu o româncă, așa că tata a fost armean doar pe jumătate. Cum acesta s-a căsătorit, la rîndul lui, cu o româncă, se poate spune că eu sînt armean doar pe sfert”, explică Gheorghe Chivorchian. Președintele FCM-ului recunoaște, totuși, că i-au rămas nealterate spiritul de întreprinzător și cultul pentru familie.
Ovanez Chivorchian, bunicul, a plecat din Armenia în anii ’30 pentru a-și deschide la Roznov și Piatra Neamț două magazine. Fiul acestuia, Ardașes, a dus afacerea mai departe, dar comuniștii i-au luat tot. Nu însă, și spiritul de afacerist, pe care i l-a transmis și fiului Haic. Ajuns în jungla fotbalului, acesta nu a ezitat să se folosească din plin de moștenirea părintească și, atunci cînd vremurile i-au permis, să se relanseze în afaceri. La început a fost, logic, comerțul. Acum, au mai rămas doar spațiile comerciale, care, închiriate, aduc profit mai bun.
Cît privește familia, Gheorghe Chivorchian vorbește puțin și destul de greu despre acest subiect. Normal, atît timp cît armeanul din el o consideră sfîntă. în aceste condiții, dorința președintelui băcăuan de a marca împlinirea a 25 de ani de la căsătorie cu o nuntă de argint organizată după tot tipicul unei nunți obișnuite nu a suprins pe nimeni.
Chivorchian – Halagian – Sechelarian
Gheorghe Chivorchian a fost în Armenia de cîteva ori. ânțelege limba, dar nu poate să o vorbească. Ultima dată a ajuns „acasă” în urmă cu șapte ani, cînd, în ediția 1998-1999 a Cupei UEFA Intertoto, FCM Bacău a jucat cu Ararat Erevan. O deplasare care a dat naștere, involuntar, unui moment hazliu, care l-a avut în centru pe fostul primar Dumitru Sechelariu, care a însoțit formația în calitate de președinte de onoare. „Echipa era antrenată pe atunci de Florin Halagian, care s-a prezentat ca atare. Eu eram Chivorchian, în timp ce domnul Sechelariu s-a prezentat, scurt, Sechelarian”, își amintește, zîmbind, președintele FCM-ului. De altfel, acesta a rămas prieten la cataramă cu Halagian, dar și cu constănțeanul Garabet. în ceea ce-i privește pe ceilalți armeni din Bacău, Chivorchian spune că numărul acestora este foarte redus, singurul cu care mai ține legătura fiind antrenorul de gimnastică Corneliu Agop. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.