• firma are debite la asigurările sociale de 35 de miliarde de lei
Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău organizează miercuri o nouă licitație la societatea Perom SA Bacău. Instituția băcăuană scoate la vînzare hala de confecții metalice a unității pentru a recupera o parte din datoriile pe care Perom le-a acumulat la bugetul asigurărilor sociale de stat. Valoarea debitelor acumulate de Perom este de 35 de miliarde de lei. Licitația este la al doilea termen, iar prețul de pornire este de 2,05 miliarde de lei, sumă în care nu este inclusă și taxa pe valoarea adăugată (TVA). Deocamdată, la CJP Bacău nu s-a prezentat nici un patron interesat să preia hala firmei datornice. Imobilul amintit se mai află și sub sechestrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău. Totodată, trei bănci au ipoteci asupra imobilului datorită sumelor împrumutate de-a lungul timpului de societate și pentru care s-a girat cu hala de confecții metalice. Cele trei ipoteci puse pe hala Perom aparțin Băncii Transilvania, Băncii Comerciale Române și Băncii Internaționale a Religiilor. Condițiile de participare la această licitație sînt dovada depunerii taxei de participare, de zece la sută din prețul de pornire al licitației, oferta de cumpărare cu prețul oferit, împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, copie a certificatului unic de înregistrare și după actul de identitate pentru persoanele juridice române, actul de înmatriculare tradus în limba română și o copie după pașaport, în cazul persoanelor juridice străine. Patronii băcăuani se mai pot înscrie la licitație astăzi. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns