Meteorologii prognozeaza incalzirea vremii, cu temperaturi de primavara timpurie, iar guvernantii ne dau asigurari ca toate vor fi bune si la vara cald, cind programele anticriza promovate de Executivul bicefal isi vor fi produs din plin efectele lor miraculoase. Bugetul, in sfirsit nascut dupa un travaliu chinuitor si epuizant, se doreste si se declara a fi unul de protectie sociala, dupa cum sustine liderul social-democratilor, bazat pe masuri si solutii economice, cu prioritati absolute in gestionarea si depasirea crizei.
Asa sa fie, pentru ca ce va urma este ascuns de ceata groasa a incertitudinilor procedurale si de sustinere politica. Bugetul a ajuns, in sfirsit, in Parlament, cu siguranta va si trece, dar asta nu inseamna si ca normalitatea si-a intrat in drepturi. La fel ca si prin alte parti ale lumii, recesiunea economica si financiara atenteaza la linistea si siguranta noastra, scotind la lumina un adevar perpetuu: distributia inegala a costurilor sociale; mici pentru cei instalati la Putere, impovaratoare pentru toti ceilalti. Selectia naturala isi reintra in drepturi: scapa cine poate. Daca nu se adopta masuri punctuale si ferme, criza din anii ’29 – ’33 ni se va parea o dulce amintrire, a tinut sa ne avertizeze un expert in materie. Iar semnele au inceput sa-si arate fetele; pentru unii dintre romani, explorarea tomberoanelor de gunoi in cautarea resturilor alimentare reprezinta deja ultima solutie in prelungirea agoniei. Ultima varianta a cosului zilnic, in expresie oficiala, se ridica la plafonul minim lunar al veniturilor de 890 de lei, pentru ca liderii pensionarilor sa liciteze la 1 000 de lei. Oferta guvernamentala este de 600 de lei pentru salariul minim si de 350 pentru pensia minima sociala. Comparati si cumparati. Daca puteti. Promisiunile de crestere a lefurilor si pensiilor nu depasesc 5 procente, in schimb contributiile asupra salariilor cresc cu 3,8 la suta. Asadar, ce da Stinga ia inapoi Dreapta. Alimentele se scumpesc, somajul creste in progresie geometrica, iar insecuritatea sociala loveste din toate directiile. Sapte din zece romani se tem ca nu-si vor putea plati ratele la imprumuturile bancare, iar unul din zece renunta la concediu. Pentru a-si prelungi agonia si amagi sperantele, persoanele virstnice isi ofera la preturi modice obiectele de valoare, in timp ce potentatii isi descopera vocatii artistice de colectionari, facind achizitii de lucrari celebre de arta pentru care platesc sute de mii de lei. Infractionalitatea de tip mafiot si coruptia la nivel inalt infloresc si devin componente autoritare, pe fondul neimplicarii institutiilor statului.
Halal de mine, sint roman!, exclamam tot mai des, cu gindul la titlul celebrului roman „Halal de mine, sint orfan”. Noi sintem, acum, orfani de identitate. Pe care nu cred ca ne-o vom redobindi foarte curind.
Lasă un răspuns