
FR Handbal a precizat în amănunt modalitatea de disputarea a play-off-ului ediției de campionat 2013-2014. Astfel, echipele aflate pe locurile 1-6 din campionatul regulat vor disputa în perechi meciuri eliminatorii, după schema 1-6, 2-5, 3-4, partide tur-retur, iar în eventualitatea unei egalități perfecte se va mai juca un meci pe terenul celei mai bine clasate. Învingătoarele și învinsele din prima fază vor forma grupe de câte trei, urmând să-și dispute locurile 1-3 și 4-6 în stil turneu, fiecare cu fiecare, tur-retur – în total șase meciuri, iar clasamentul acestor turnee va da și clasamentul final al play-off-ului. Campionatul ar urma să se termine pe 18 mai, iar echipele vor fi disputat cu opt sau nouă meciuri în plus față de ediția precedentă.
Interesantă a devenit și Cupa României, prin introducerea în competiție a patru formații din Divizia A, ce vor rezulta dintr-o fază preliminară, eliminatorie. După mulți ani, Cupa României începe să redevină în handbal o competiție a tuturor, nu numai a formațiilor din primul eșalon. Finala Cupei României (masculin) este prevăzută pentru 2 martie 2014, turneul final de 16 fiind eliminatoriu, urmând a se disputa într-un oraș cu două săli omologate de FR Handbal sau în două orașe apropiate geografic cu câte o sală omologată. La fel va fi la feminin (sperând că Știința s-ar putea califica la TF), cu deosebirea că finala va fi pe 27 februarie 2014.
(P.K.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.