~2 min lectură 0 comentarii

Handbal (m), Cupa EHF / HBC Nantes – Știința Municipal Dedeman Bacău (duminică, ora 18.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Locul pe care oaspeții nu-l vor revedea peste o lună.

Conform rezultatelor înregistrate până acum și raportului de forțe din Grupa D, Știința nu se va califica în turneul final al Cupei EHF, care se va desfășura la Nantes. De aceea, deplasarea în orașul breton va fi singura din acest an pentru reprezentanta României. Echipa lui Eliodor Voica și-a propus totuși să dea o replică onorantă mai binei cotate formații franceze. Turul a fost încurajator pentru băcăuani, care au condus la pauză cu 9-7 formația campionilor mondiali Entrerrios, Rivera și Maqueda. Știința vine și după două victorii clare în campionat, una în Cupa EHF (cu Beșiktaș), întrerupte de înfrângerea la 2 goluri la Istanbul. Pe ansamblu, moralul băcăuanilor este bun, însă lotul a rămas incomplet, din cauza accidentărilor suferite de Manea și Georgescu. De partea cealaltă, Nantes și-a spălat cu egalul (26-26) de la Magdeburg rușinea pătită pe propriul teren (20-27) în fața aceleiași formații germane, iar acum încrederea sa este la cote înalte.

Rezultatele Grupei D / Știința – Nantes 18-21, Magdeburg – Beșiktaș 33-18, Magdeburg – Știința 33-25, Nantes – Beșiktaș 31-24, Nantes – Magdeburg 20-27, Știința – Beșiktaș 26-24, Beșiktaș – Știința 25-23, Magdeburg – Nantes 26-26.
CLASAMENT: 1. Magdeburg 7 2. Nantes 5 3. Știința 2 (92-103) 4. Beșiktaș (91-113).
Au mai rămas de disputat: Beșiktaș – Magdeburg (16 martie), Nantes – Știința (17 martie), Beșiktaș – Nantes (23 martie) și Știința – Magdeburg (24 martie).

(P.K.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.