~2 min lectură 0 comentarii

Handbal (m), Liga Națională / Dinamo București – Știința Municipal Dedeman Bacău (joi, ora 20.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Meciul echipelor aflate într-o perioadă proastă

sport 200314hanm

Dinamo și Știința s-au întâlnit ultima dată în Cupa României, faza semifinalelor, băcăuanii câștigând lejer, cu 37-27. Vicecampionii se aflau atunci aproape de apogeul formei lor sportive, demonstrând asta o zi mai târziu, în finala cu HCM Constanța. A urmat însă o prăbușire, dovedită de meciul slab contra lui CS Caraș-Severin. Să sperăm că a fost o simplă sincopă. Dinamo, la rându-i, nu pare într-o perioadă bună, pierzând rușinos la Baia-Mare, cu 37-30. De altfel, Dinamo pierduse deja locul 4 în clasament, în favoarea Pandurilor, iar asta n-a fost bine pentru Știința. Având de cucerit trei puncte în două etape pentru a-și păstra locul 3, băcăuanii vor avea de înfruntat în prima etapă a play-off-ului o formație aflată pe val și de care a fost învinsă cu 33-23, în urmă cu nici două luni. Cum-necum, acum pentru Știința este important meciul cel mai apropiat, deci cel cu Dinamo. Ramba și Ghiță vor reveni în primul șapte al lui Eliodor Voica, iar astfel sunt mari șanse ca Știința să-și securizeze locul 3 înaintea ultimei etape.

– Et. XXI (joi, 20 mar.): CSM Buc. – Tg. Jiu, Suceava – Constanța, Steaua – Baia M., Dinamo – Știința, Caraș S. – Odorhei 26-31 (12-14, disputat în devans), Timișoara – Turda.
CLASAMENT
1. HCM Constanța 20 18 2 0 655-484 56
2. Potaissa Turda 20 15 2 3 540-479 47
3. Știința Municipal Dedeman Bacău 20 15 1 4 548-477 46
4. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 20 14 0 6 532-518 42
5. Dinamo București 20 12 2 6 524-530 38
6. HC Odorhei 21 10 1 10 617-602 31
7. Steaua București 20 8 0 12 571-597 24
8. HCM Baia-Mare* 20 7 1 12 474-526 21
9. CS Caraș-Severin 21 6 1 14 522-551 19
10. U Politehnica Timișoara 20 5 0 15 512-562 15
11. U Bucovina Suceava* 20 3 1 16 443-530 9
12. CSM București 20 2 1 17 480-562 7
* Echipe penalizate cu 1 punct
– Et. XXII (joi, 10 apr.): Tg. Jiu – Timișoara, Turda – Caraș S., Odorhei – Dinamo, Știința – Steaua, Baia M. – Suceava, Constanța – CSM Buc.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.