~2 min lectură 0 comentarii

Handbal (m), Liga Națională, play-off / Știința Municipal Dedeman Bacău – Potaissa Turda (Sala Sporturilor, ora 17.00, Digi Sport 3)

Redacția Ziarul de Bacău

Prima ciocnire pentru locul 2

Sport 140514HANM

Învinse până acum de HCM Constanța, Știința și Potaissa încep miercuri o „dublă” ce va hotărî în bună măsură ocupanta locului 2. Desigur, s-au jucat până acum doar două meciuri din șase și, din punct de vedere teoretic, băcăuanii și turdenii mai pot spera la cucerirea titlului de campioană. Esențial este, pentru ambele tabere, să învingă în partidele din 14 și 18 mai. După aceea, fiecare se va răfui cu Constanța, dacă va fi în stare. Reamintim, Știința a pierdut cu 27-18 întâlnirea de pe Litoral, ceea ce înseamnă că ar trebui să câștige acasă la zece goluri diferență sau la nouă, cu condiția să primească cel mult 17 goluri.
Pentru acest meci, lista cu indisponibili a antrenorului Eliodor Voica este aceeași ca la partida cu Constanța, adică Ramba și Dospinescu. Cei apți de joc vor victoria, pentru a-și păstra măcar locul 2 pe care au terminat în ultimele două ediții de campionat. Știința și Potaissa s-au întâlnit de două ori în acest campionat. În turul sezonului regulat, Turda s-a impus cu 24-22, iar în retur a învins Știința, cu 27-26.

PLAY-OFF, T3 / HCM Constanța – Știința Municipal Dedeman Bacău 27-18, Potaissa Turda – HCM Constanța 31-33; Știința – Turda (14 mai); Turda – Știința (18 mai); Constanța – Turda (22 mai); Știința – Constanța (25 mai).

CLASAMENT T3
1. HCM Constanța 2 2 0 0 60-49 6
2. Potaissa Turda 1 0 0 1 31-33 0
3. Știința MD Bacău 1 0 0 1 18-27 0

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.