Exista din partea bacauanilor un respect destul de mare fata de valoarea unui handbal de provenienta ex-sovietica, dar acest meci, impreuna cu cel de la Suceava, au sifonat serios mitul valorii superioare pe care ar avea-o toti handbalistii rusi, ucraineni sau bielorusi. In formatia zaporojeana a figurat chiar si un Gorbaciov – o extrema de buzunar care n-a izbutit sa „ingroape” Stiinta, asa cum celebrul sau tiz a reusit cu sistemul comunist.
Inceputul partidei a fost neasteptat de usor pentru bacauani, care s-au desprins la 4-1. De-aici incepând, oaspetii au inceput sa recupereze incet si sigur. A fost in aceasta perioada o rearanjare tactica interesanta, in sensul ca antrenorii ucraineni au blocat jocul pivotilor Gurkovski si Prachar, iar in atac au mizat corect pe un joc combinativ, cu aruncari puternice si precise de pe semicercul de 9 m. Astfel, oaspetii au egalat la 8, iar apoi au si preluat conducerea cu 10-9 si 11-10, când mai era de disputat o treime din prima repriza. A fost rândul lui Oto Heel sa mute inspirat: Volobuiev – om de creatie si de finalizare al lui Motor – a fost pazit strict, iar dispozitivul ofensiv ucrainean s-a gripat instantaneu. De asta au profitat studentii, care au marcat mai intâi goluri pe contraatac, iar dupa aceea, iesiti din tensiune, au incercat tot felul de scheme in jocul pozitional. Increderea capatata a facut ca reusitele gazdelor sa curga pe banda rulanta. In contrapondere, tehnicienii oaspetilor au incercat sa creeze brese prin manevre naive, indicând tehnicilor, dar prea micutilor jucatori din extreme sa-si schimbe pozitiile cu interii. Evident, in fata unui trio masiv si atent, Moskalenko-Prachar-Onyejekwe, strategia lui Motor a esuat lamentabil. Spre finalul partidei, când scorul luase proportii, Oto Heel si-a permis sa-i introduca in teren pe fratii Bujor, unul dintre ei fiind sanctionat cu cartonas rosu dupa doar doua minute de la debutul in Europa. Anterior, Prachar primise aceeasi sanctiune, dar pentru trei eliminari de doua minute.
Meciul s-a incheiat in aclamatiile publicului, care a avut o comportare de nota 10. Diferenta este mare si face din Stiinta o certa favorita la calificarea in sferturile de finala. Oto Heel avea insa sa declare ca „ar fi o mare greseala sa luam in usor meciul retur, deoarece prima repriza a fost echilibrata, ba chiar am fost condusi”. Antrenorul si-a felicitat toti elevii pentru verva si daruirea din meciul cu Zaporoje, ramânând insa cu regretul ca n-a fost tot asa in meciul de campionat cu Pandurii Tg. Jiu.
Marcatori
Stiinta Municipal Dedeman Bacau: Moskalenko 9, Bondar 8, Paunica 4, Prachar 3, Iacob 3, Onyejekwe 3, Gurkovski 3;
Motor ZNTU-ZAS: Lochman 5, Volobuiev 4, Sulyma 4, Maslovski 3, Krivcikov 3, Gorbaciov 1.
Rezultate din optimile de finala ale Challenge Cup (14 si 21 februarie)
* Stiinta Municipal Dedmean Bacau (România) – Motor ZNTU-ZAS Zaporoje (Ucraina) 33-20 (17-12);
* HC Budvanska rivijera (Muntenegru) – Stord Handball (Norvegia) 20-24 si 22-29; calificata in sferturi – Stord Handball;
* Sporting Clube de Porgtugal (Portugalia) – AO Dimou Thermaikou (Grecia) 39-24;
* MMTS Kwidzyn (Polonia) – HC Odorheiu-Secuiesc (România) 32-20;
* XICO Andebol (Portugalia) – RK Metaloplastika (Serbia) 34-29 si 19-23; calificata in sferturi – Andebol;
* CSU Bucovina Suceava (România) – SC Time-Burevestnik (Ucraina) 31-20;
* HIT Innsbruck (Austria) – Bologna United (Italia) 29-30;
* Ystads IF (Suedia) – RD Slovan (Slovenia) – prima mansa pe 17 februarie.
Lasă un răspuns