~2 min lectură 0 comentarii

Handbal masculin: Ultimii în vacanță, primii la meciuri

Redacția Ziarul de Bacău


Nu mai puțin de șase handbaliști de la Știința Municipal Dedeman Bacău au participat la finalul anului 2012 la turneul de la Balaton, în cadrul căruia România a jucat împotriva puternicelor formații ale Serbiei și Ungariei. Dospinescu, Ghiță, Novanc, Rotaru, Ramba și Iancu și-au trecut și numele pe lista marcatorilor la cele două înfrângeri, 23-29 (12-11) cu Serbia și 27-33 (11-16) cu reprezentativa gazdă, Ungaria. Dospinescu a marcat câte patru goluri în fiecare partidă, fiind cu Serbia al doilea pe lista golgeterilor României, iar cu Ungaria primul.

Cele două meciuri s-au disputat pe 28 și 29 decembrie, după care tricolorii au avut o pauză până pe 2 ianuarie, când antrenorul Eliodor Voica i-a convocat din nou, pentru alte două partide test. De data aceasta, România va juca în deplasare împotriva Germaniei (9 ianuarie, Stuttgart) și formației de club SG BBM Bietigheim (10 ianuarie, Stuttgart). Pentru această acțiune de început de an, cei șase jucători ai Științei au fost din nou convocați.

Reprezentativa se va mai reuni pentru un stagiu de pregătire pe 25 martie, iar pe 4 aprilie va disputa primul meci oficial din 2013, acasă, cu Belarus, în preliminariile Campionatului European 2014. În continuare, România va juca returul cu Belarus (7 aprilie) și meciurile cu Slovenia (acasă, 12 iunie) și Islanda (deplasare, 16 iunie). Reamintim, tricolorii au pierdut primele meciuri din preliminariile europene, cu Slovenia (26-34) și Islanda (30-37).

Naționala României a încheiat anul precedent cu 6 victorii, 6 înfrângeri și 1 egal. Suprinzător însă, reprezentativa noastră ocupă un extrem de onorant loc 9 în clasamentul Federației Internaționale de Handbal.

Iată cum se prezintă TOP 20 IHF: 1. Germania 2. Suedia 3. Rusia 4. Danemarca 5. Serbia 6. Franța 7. Ungaria 8. Spania 9. România 10. Croația 11. Polonia 12. Islanda 13. Cehia 14. Slovacia 15. Egipt 16. Norvegia 17. Elveția 18. Tunisia 19. Coreea de Sud 20. Japonia.

Trebuie spus însă că este un clasament cumulativ, care ține cont de toate rezultatele acestor reprezentative de-a lungul anilor, dar și de valoarea echipelor de club din campionatul intern, ceea ce nu reflectă prea fidel valoarea de moment a naționalei României.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.