Antrenorii Eliodor Voica si Sandu Iacob au avut un lot aproape neschimbat fata de anul trecut, la primul antrenament pentru noul sezon al Ligii Nationale. O noutate este Sandu Iacob insusi, care va fi si jucator. La fel, fratele antrenorului principal, Bogdan Voica. De fapt, despre cei doi se stia inca de la finalul campionatului precedent. In pofida contestatiilor depuse si a declaratiilor categorice ca va pleca de la Stiinta, la reunire a fost prezent si Adrian Petrea. Toata pleiada de tineri jucatori care faceau anul trecut naveta intre lotul principal si cel satelit al lui Nicolai Gomeniuc a fost printre cei 20 de luni ai Stiintei Municipal Dedeman. Ne referim la Grigoras, fratii Bujor, Cadar si Tarâta. Oricum, foarte probabil Grigoras si Cadar vor juca pentru noua CSM Bacau 2010, conform unor declaratii anterioare ale managerului acestei formatii, prof. Radu Ababei. O singura noutate veritabila este in lotul Stiintei: ucraineanul Korilenko, pe post de inter-stanga. El va compensa astfel plecarea rusului Moskalenko, despre care se stia inca din iarna. Si pentru ca am pomenit de plecari, sa-l amintim si pe lituanianul Grieze. Trebuie insa precizat ca transferurile la Stiinta sunt un capitol deschis.
In privinta obiectivului pe care il are formatia lui Voica in sezonul 2011-2012, nu este nimic foarte clar precizat. Atât principalul, cât si managerul Puiu Ciobanu au spus „o evolutie si o clasare mai bune decât anul trecut” si chiar „indeplinirea obiectivelor”, fara a fi precizat care sunt acestea. Managerul a plusat un pic, vorbind nu foarte convins despre un loc de cupe europene. Asta ar insemna locul 4, cel putin, deoarece România va avea un loc in minus, fata de editia 2010-2011 a competitiilor continentale.
Primul antrenament al Stiintei a avut loc pe Stadionul Municipal. Dar echipa va intra imediat in sala, iar pe 18 iulie va pleca pentru doua saptamâni intr-un cantonament de pregatire la Piatra-Neamt. La intoarcere, studentii vor participa la o serie de turnee, intre care si cel propriu, Trofeul Municipiului Bacau, probabil incepând cu 4 august.
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.