Naţionala masculină de handbal a României a fost repartizată în Grupa C a Campionatului Mondial din Suedia, alături de Serbia, Croaţia, Danemarca, Algeria şi Australia.
Formaţia noastră este obligată să câştige cel puţin un meci dintre cele cu Serbia, Croaţia şi Danemarca, pentru a se califica în Grupele Principale, dacă ne gândim că România porneşte ca favorită în partidele cu Algeria şi Australia.
Primele trei formaţii din fiecare dintre cele patru grupe de la Mondialul din Suedia, de anul viitor, se califică în Grupele Principale. În cazul României, primele trei clasate din Grupa C se vor înfrunta, mai departe, cu primele trei clasate din Grupa D, grupă din care fac parte Polonia, Coreea de Sud, Slovacia, Argentina, Chile şi Suedia.
Croaţia şi Danemarca pornesc ca favorite din grupa României. Cele două formaţii au jucate în semifinale la Mondialul din 2009, găzduit chiar de Croaţia. Formaţia Croaţiei este vicecampioana en-titre, în timp ce Danemarca a pierdut, anul trecut, finala mică.
De altfel, Croaţia şi Danemarca au fost abonate la finalele ultimelor ediţii de Campionat Mondial. Croaţia a fost vicecampioană mondială în 2005 şi 2009 şi campioană mondială în 2003. Danemarca a pierdut finala mică în 2009 şi a câştigat bronzul în 2007.
Serbia a ocupat locul al optulea la ediţia de anul trecut, Algeria a fost pe locul 19, iar Australia a terminat pe ultimul loc, dar merge în Suedia din postura de campioană a Oceaniei.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.