De câteva luni bune, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunal adună probe și declarații care să confirme acuzațiile de luare și dare de mită, trafic de influență și înșelăciune împotriva dr. Elena Muntean, medic specialist în neurologie și psihiatrie pediatrică, aflat după gratii din octombrie anul trecut. La dosar s-au strâns zeci de declarații care o incriminează pe doctoriță. Mame disperate care recunosc că au cedat presiunilor și an de an, la fiecare evaluare a copiilor, au băgat milioane de lei în buzunarul medicului, mame, pe care nu aș vrea să le cataloghez în vreun fel, care și-au făcut copiii handicapați doar să mai stea un an acasă pe banii statului și care au preferat să împartă câștigul cu un doctor fără scrupule.
Dosarele de încadrare în grad de handicap ale unor copii au ridicat semne de întrebare și suspiciuni, iar Parchetul, în mod corect, a cerut Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, în cadrul căreia funcționează comisia de evaluare a copiilor cu handicap, să reevalueze dosarele și să facă lumină în tot acest scandal. Pe 28 ianuarie s-a constituit o comisie specială formată din medici specialiști din Iași și Bacău, comisie care, culmea, în aceeași zi a reușit să evalueze șase copii și toate documentațiile din dosare și să constate că încadrarea în grad de handicap s-a făcut corect. Poate pe unii i-a mirat concluzia reevaluării, cel puțin pentru mamele care-și știu copiii sănătoși cu siguranță a fost un șoc. Dezastruos și cu efecte greu de imaginat ar fi fost însă ca medicii din comisia „specială” să-i găsească dr. Muntean vreo bubă. S-ar fi deschis o adevărată cutie a Pandorei. Pe principiul corb la corb nu-și scoate ochii, comisia „specială” a preferat să o scoată basma curată pe dr. Muntean decât să înfunde și alți medici care au lucrat mână în mână la dosarele copiilor cu sau fără handicap. Un scandal de proporții s-ar fi iscat, inutil de altfel, dacă membrii comisiei ar fi dat de înțeles că există măcar un dubiu legat de încadrarea în handicap a copiilor.
În tăvălugul cercetărilor ar fi fost aruncați practic toți medicii din comisia de evaluare a copiilor cu handicap. Afacerea unor doctori de a scoate pe bandă rulantă handicapați ar fi stagnat cel puțin până la finalizarea anchetei. Destul că dr. Muntean le-a dat peste cap planurile celor care fără nicio jenă își rotunjesc veniturile pe spatele pacienților. Rămâne de văzut acum ce se va întâmpla după ce instanța va audia martorii în proces. Oare ce va motiva comisia specială dacă mamele vor susține în continuare că handicapul a fost cumpărat cu bani grei? Că la reevaluare, copiii au mimat boala și i-au păcălit?!
Cătălina CHIFU
nicu a zis
Corb la corb nu-si scoate ochii …!!!
Magda a zis
De unde stii tu declaratiile martorilor? Doamne Dumnezeule cata rautate poti exemplifica!!!! Un cuvant bun n-ai spus in toata perioada asta despre dr. Munteanu! Si cum apar probe si indicii ca e nevinovata cum scrii ca toate sunt minciuni! Daca o comisie de medici, oamenii cu zeci de ani de educație si practica au concluzionat, de ce nu ai transmite publicului acest rezultat in forma lui pura? Tu trebuie sa jicnesti, sa-i faci mincinosi si multe altele! Si mai grav e ca le brodezi in asa fel încat sucesti mintea omului! Las-o in pace si nu mai face circ din viata ei ca nu ai nimic de castigat, tu crezi ca cititorul nu vede ca esti impartiala…marioneta
Elena a zis
Nu faceti acuzatii la adresa persoanelor ce scriu articolele,pentru ca asa cum bine stiti daca nu e foc nu iese fum …deci un adevar este in tot ce se speculeaza si o spun in cunostinta de cauza pentru ca am fost o victima a acestui sistem,copilul era si este cu probleme si nu i sa dat grad decat atunci cand am cedat asa cum ea a dorit ….sper sa se faca dreptate.
elisabeta a zis
in numele copilului meu cu handicap grav caruia i-am cumparat medicamente”minune” de la d-na dr cu bani grei si d-zeu stie cum economisiti sper ca rasplata lui d-zeu sa-i fie pe masura ”binelui” facut.Astept sa o vad suferind cum suferim si noi .
Claudia a zis
O fi tanti asta vinovata, dar am avut ocazia sa simt pe pielea mea, „desteptaciunea” unor judecatori din Bacau. O sentinta, care este copia fidela a rechizitoriului unui procuror, care a fost pus pe ultima suta de metri de alt procuror sa semneze… O mizerie, atacabila la CEDO, in conditiile in care in timpul audierii mele, grefiera vorbestecu presedinta de „Viorel”, numele cu care il cunosc prietenii si neamurile pe cel care ma acuza!!! Mi-e sila, nu doar de tara in care traim, dar si de faptul ca un judecator poate fi influentat de ” Gura Targului”. Sa nu ne mai miram, si da, mi-e mila de toti cei care arunca cu piatra. Ura asta pornita impotriva unor oameni, de discutiile aberante(poate uneori adevarate), ale unora…”INVATA SA JUDECI DREPT!” La Bacau, poate 5 judecatori din totalul celor angajati, respecta aceasta afirmatie. Asta-i tara!