Ramona Chiriac, director de Cancelarie, și Carmen Cioltan, purtător de cuvînt la Prefectura Bacău, au vizitat vineri salonul auto. Sfătuitoarele prefectului Gabriel Berca au participat la deschiderea evenimentului, alături de șef. Ele nu au ratat ocazia să admire frumoasele exponate. Carmen Cioltan, proaspăt conducător auto, a profitat de ocazie să prospecteze piața auto și ofertele dealer-ilor. „Mi-a plăcut foarte mult un Ford Focus, care mi s-a părut elegant, stabil și numai bun pentru familia mea. Mi-ar plăcea să îl iau nou, în rate, sau chiar la mîna a doua. Este primul salon auto la care particip și am mers să prospectez piața, pentru că nu avem mașină”, ne-a mărturisit purtătorul de cuvînt al Prefecturii Bacău. Ramona Chiriac nu a ratat nici ea ocazia să încerce diferitele mărci de automobile. „Mi-au plăcut în special mașinile de epocă, pentru că mereu am fost atrasă de lucrurile vechi. Mașina la care visez este un coupe, mic, sport”, a spus și Ramona Chiriac. Ea posedă un Ford Mondeo, ales de soțul ei, specialistul familie în mașini. Și Ramona Chiriac s-a aflat la primul tîrg auto. „Acesta este primul salon auto la care particip, bineînțeles după «salonul auto din Șerbănești», pe care l-am vizitat de mai multe ori, cînd ne-am cumpărat mașina”, a spus zîmbind directorul de Cancelarie de la Prefectura Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.