~2 min lectură 1 comentariu

Hoţ legat de stâlp şi bătut cu fierul de călcat de rudele victimei

Redacția Ziarul de Bacău

Hotărât lucru, meseria de hoţ din locuinţe începe să devină din ce în ce mai periculoasă. De asta a avut ocazia să se convingă, pe propria piele, un bărbat de 35 de ani, din satul Soci, comuna Pânceşti, care a avut ghinionul să se afle în locul nepotrivit şi la momentul nepotrivit.
batut
Luni seara, în jurul orei 22,30, individul a pătruns în casa unei bătrâne de 80 de ani, din localitate, pe care a luat-o la bătaie şi i-a spus să-i dea toţi banii pe care îi are. Sub pretextul că merge să caute banii, bătrâna a fugit la locuinţa rudelor sale de peste deal, cărora le-a spus prin ce a trecut.

Imediat, a urmat o mobilizare generală, oamenii l-au încolţit pe agresor, l-au legat de un stâlp din faţa casei unde, până la sosirea poliţiştilor, l-au tocat mărunţel cu pumnii, apoi l-au netezit cu fierul de călcat.

În urma loviturilor încasate, atât bătrâna, cât şi agresorul, au ajuns la spital pentru îngrijiri. În plus, bărbatul s-a ales şi cu un dosar penal pentru tâlhărie calificată. Este puţin probabil ca acesta să-i mai reclame pe agresorii săi deoarece abia în urmă cu două luni ieşise din penitenciar, unde fusese închis pentru că omorâse o bătrână dintr-un sat vecin.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    ion
    18 martie 2015, 12:41
    0

    Super…bravo!….felicitari satenilor!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.