~3 min lectură 1 comentariu

Hramul catedralei „Sf. Nicolae” şi vizita Icoanei de la Cacica

Redacția Ziarul de Bacău

Icoana Maicii Domnului de la renumitul sanctuar de la Cacica va fi adusa in catedrala mare romano-catolca „Ss. Petru şi Paul” din Bacău, duminică, 5 decembrie, ora 16.30, unde va rămâne până miercuri. În prezenţa icoanei se va celebra şi hramul Parohiei „Sf. Nicolae”, luni, 6 decembrie, ora11.00, moment la care va fi prezent şi PS Petru Gherghel, episcop romano-catolic de Iaşi. Miercuri, 8 decembrie, după Liturghia de seară, în jurul orei 19.00, icoana va fi purtată în procesiune pe străzile oraşului. Dupa cum a precizat preot Isidor Dasca, paroh si decan de Bacau, anul Familiei (28 noiembrie 2010 – 20 noiembrie 2011), dedicat aprofundării rolului familiei şi Căsătoriei creştine în Biserică şi în societate, a fost deschis în toate comunităţile catolice din Moldova, duminică, 28 noiembrie. Anul Familiei este însoţit şi de pelerinajul icoanei Maicii Domnului de la Cacica în parohii. La Bacău, icoana se va afla între 5 şi 8 decembrie. Primirea oficială a icoanei se va face duminică, 5 decembrie, ora 16.30, în faţa catedralei, când icoana va sosi de la Iaşi, unde s-a aflat câteva zile în catedrala episcopală. Pe parcursul acestor zile credincioşii vor avea posibilitatea să se roage, să cânte şi să mediteze la rolul Mariei în Familia sfântă din Nazaret.
In prezenţa icoanei de la Cacica se va celebra şi hramul Parohiei „Sf.Nicolae” şi al bisericii vechi, închinată aceluiaşi sfânt. Liturghia va începe la ora 11.00 şi va fi celebrată de PS Petru Gherghel, episcop al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, înconjurat de un mare număr de preoţi şi credincioşi.
Miercuri, 8 decembrie, in sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, în jurul orei 19.00, după sf. Liturghie, icoana va fi purtată în procesiune pe străzile oraşului. Traseul procesiunii va fi pe străzile: Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu si Luminii, cu întoarcere în catedrală. Credincioşii vor cânta, se vor ruga şi vor purta lumânări aprinse în mâini.

Icoana Maicii Domnului de la Cacica

Copia uneia dintre cele mai cunoscute icoane ale Fecioarei Maria, „Madona Neagră” de la Czestochowa (Polonia), icoana Maicii Domnului de la Cacica este veche (începutul sec. XVII). Avind dimensiunile de 86×60 cm, icoana reprezintă pe preasfânta Fecioară Maria ţinând în braţe pe pruncul Isus. Pictura pe pinză este acoperită cu un basorelief din lemn aurit şi argintat, lăsind să se vadă feţele şi palmele lui Isus şi ale Maicii Domnului. Maria şi Isus au pe cap coroane. Mina dreaptă a Fecioarei este îndreptată către Isus, ca şi cum ar spune: „Faceţi tot ce el vă zice!”. Cu mâna stângă, pruncul Isus strânge la piept o carte, iar dreapta o are ridicată în semn de binecuvântare. Icoana a ajuns la Cacica pentru prima dată în urmă cu mai bine 200 de ani, odată cu polonezii veniţi pentru a extrage zăcămintele de sare descoperite în zonă. (O.P.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. e
    eus
    5 decembrie 2010, 17:33
    0

    @nenea iancu habar n-ai ce vorbesti. zici din ciclul ‘la fotbal si politica toata lumea se pricepe’. si apropos, ‘dragostea crestina’ nu e un concept hippie de flower power

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.