~3 min lectură 0 comentarii

Hyundai Elantra – un model inspirat din opera lui Brancusi

Redacția Ziarul de Bacău

Noul model Elantra al producatorului de automobile Hyundai, generatia a cincea, a fost lansat, in premiera, la sfirsitul saptaminii trecute, si in Bacau, in show-room – ul Auto Tiriac. Organizatorii evenimentului au pastrat spiritul evenimentului gindit de advertiseri, prin care masina, construita in grila hexagonala specifica modelelor Hyundai, dar cu linii inspirate de opera sculptorului Constantin Brancusi „Pasarea in vazduh”, este vazuta ca desprinsa dintr-un peisaj selenar. Cei care au insotit aparitia sa misterioasa, intr-un joc de lumini dinamic, amplificat de valuri de fum, pe o muzica demna de genericul filmeo SF, au fost hostesurile costumate militar, dar si un veritabil astronaut care a deschins chiar dim masina Elantra, precum Neil Armstrong acum aproape 45 de ani, pe Luna, din modulul rachetei Apollo.

„Intr-o piata in care segmentul compact «cintareste» peste 35% din totalul vinzarilor, fiind, totodata, cel mai disputat segment in materie de concurenta – a spus Aurel Buzdugan, directorul executiv al Tiriac Auto Bacau – noul model vine sa completeze gama compacta a marcii Hyundai. Avind in vedre performantele de invidiat obtinute pe piata auto americana de modelul Elantra, asteptarile privind evolutia pe piata locala sint pozitive. De la prima vedere, noul model releva putere, miscare si linii fluide, care contureaza un caracter aparte.”
Noul model este disponibil cu un nou motor pe benzina din gama 1,6 litri, cu patru cilindri si o putere maxima de 132 de cai putere, care permite emisii scazute de carburanti si cel mai mic consum din clasa. „Determinarea Hyundai de a concepe un vehicul eficient continua prin folosirea unei transmisii automate, cu control manual si electronic sau a unei transmisii manuale cu sase rapoarte. Noua cutie de viteze automata cu sase rapoarte este prima din lume conceputa pentru a fi folosita la o masina de pasagri de dimensiuni medii. Hyundai este, asstfel, unul dintre cei trei constructori de automobile la nivel global care are propria cutie de viteze automata cu sase rapoarte” – a mai spus Aurel Buzdugan.
Noua Elantra impresioneaza printr-o multitudine de caracteristici avansate, o parte fiind o premiera in clasa campacta: sistemul automat de dezaburire, scaune spate incalzite, sistem de asistenta la parcare si sistem de management al stabilitatii. In plus, la nivelul de siguranta ofera, in versiunea de echipare standard, sistemele ESP (Sistem Electronic de Stabilitate), ABS si sase airbag-uri. Pentru a livra accesibilitate si confort, noul model dispune atit de o oferta preferentiala de finantare prin Tiriac Leasing, cit si de servicii post-vinzare pe piata auto. Huyndai este, in Romania, singurul productor auto care ofera cinci ani garantie, fara constringeri la distante rulate si fara costuri suplimentare de extinderea garantiei integrale. La achizitia in sistem leasing, clientul beneficiaza de sapte luni de asigurare Casco gratuita, de trei revizii gratuite si patru plinuri de combustibil cadou in cazul in care finantarea se face prin Tiriac Leasing.

Variante de echipare si preturi

Noul sedan Hyundai va fi prezentat in Romania in doua variante de echipare: Elantra si Elantra Highway. Ambele versiuni dispun de motorizarea 1.6 litri MPi, 132 CP si de transmisie manuala in sase trepte. Dotarile standard includ: ABS, 6 airbag-uri, ESP, inchidere centralizata cu telecomanda, oglinzi exterioare actionate electric si incalzite, aer conditionat, volan si schimbator de viteze imbracate in piele, sistem audio radio/CD cu MP3, 6 difuzoare si comenzi audio pe volan. Preturile pentru noul Hyundai Elantra pornesc de la 14.450 de euro, cu TVA inclus (11.653 euro plus TVA).

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.