Asistența ISPA se axează, în primul rînd, în domeniile apei, calității aerului și managementul deșeurilor. În domeniul mediului, asistența ISPA se traduce prin măsuri de mediu ce dau posibilitatea țărilor beneficiare să se conformeze cu cerințele legislației de mediu și cu obiectivele conținute în Parteneriatul de Aderare la UE. O mică parte a bugetului ISPA poate fi folosit pentru finanțarea studiilor pregătitoare, cît și pentru cheltuieli de asistență directă. Un
rol cheie pentru asistența tehnică în această privință îl va avea
asigurarea înaltei calități a proiectelor, inclusiv în ceea ce privește
administrarea lor efectivă și implementarea acestora. Acest lucru
include pregătirea măsurii prin studii de fezabilitate și aranjamente
pentru confirmare, monitorizare, control și evaluarea măsurii, cît și
prin folosirea la maxim a rezultatelor de cercetare existente. Cheltuielile totale în această privință realizate la inițiativa Comisiei
vor reprezenta nu mai mult de 2% din totalul finanțării ISPA.
Modalități de abordare ISPA
Modalitatea de abordare pentru ISPA se va face pe proiect sau
grupuri de proiecte, care, de asemenea, trebuie să se afle la o scară suficientă pentru a avea un impact important în domeniul protecției mediului sau în îmbunătățirea rețelelor de transport. Se sugerează ca proiectele să nu aibă o valoare mai mică de cinci milioane de euro. Selecția proiectelor și aprobarea lor se vor baza pe programele naționale de transport și mediu incluse în cadrul
Programului Național pentru Adoptarea Aquis-ului Comunitar, care
este unul dintre elementele principale ale Parteneriatului de
Aderare. Aceste programe trebuie să conțină strategii specifice pentru mediu și transport și să se adreseze dimensiunii transnaționale necesare pentru dezvoltarea viitoarelor rețele transeuropene. Asistența Comunității Europene prin ISPA se acordă în perioada 2000 – 2006. Șarjele anuale vor fi autorizate de autoritatea bugetară în limitele perspectivelor financiare. Alocarea orientativă a asistenței Comunității Europene prin ISPA, între țările beneficiare, se va face pe baza criteriului populației, PIB-ului, și a zonei respective.
Asistența ISPA poate lua una dintre următoarele forme: asistența directă nerambursabilă; asistență rambursabilă; finanțare pe bază de dobîndă; finanțare pe baza de taxă de garanție; participarea cu capital de risc; alte forme de finanțare. Rata asistenței Comunității acordată prin ISPA se poate situa pînă la 85% din cheltuielile publice sau echivalente, inclusiv cheltuieli ale persoanelor ale căror activități sînt preluate într-un cadru administrativ sau legal, prin intermediul căruia ele sînt privite ca echivalente ale unor persoane publice. În cazul asistenței rambursabile sau acolo unde există un
interes substanțial al Comunității, rata asistenței se va reduce la a
lua în considerare: posibilitatea cofinanțării; capacitatea măsurii luate de a genera venituri; o aplicație corespunzătoare a principiului „poluatorul plătește”
Măsurile care generează venituri sînt: infrastructurile al căror uz implică taxe suportate de utilizator și investiții productive în sectorul de mediu. Studiile preliminare și măsurile de suport tehnic pot fi finanțate în mod excepțional cu 100% din costul total. La primirea cererii de asistență și înaintea aprobării acesteia, Comisia Europeană va realiza o analiză amănunțită a acesteia. Se vor aplica următoarele criterii: beneficiile economice și sociale, inclusiv potențialul creșterii finanțării private, care vor fii comparate cu resursele exploatate; se va face o evaluare în lumina analizei cost-beneficiu; aranjamentele pentru asigurarea unui management financiar efectiv al măsurilor; prioritățile stabilite prin Parteneriatul de Aderare pentru zonele de intervenție; contribuția pe care proiectele o pot aduce la implementarea politicii Comunității referitoare la mediu; contribuția proiectelor la rețelele transeuropene și politicile comune de transport; stabilirea unui echilibru corespunzător între domeniile mediului și infrastructura transportului. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns