Rafinăriei RAFO Onești i-au fost reeșalonate datoriile pentru o perioadă de cinci ani, cu o perioadă de grație de șase luni, iar după achitarea datoriei către firma Mansfield, RAFO va deveni „curată” în privința datoriilor, a anunțat Corneliu Iacobov, președintele grupului, la adunarea generală anuală a sindicatului Rafinorul. Pe de altă parte, Toader Găureanu, directorul general al RAFO, a explicat că asocierea cu firma Tender poate face posibilă preluarea unor proiecte în țările producătoare de țiței, cum sînt Kazahstanul sau Irakul. El a mai spus că au fost demarate discuțiile cu „un grup de firme” pentru a realiza o investiție în următorii doi ani și jumătate pentru o instalație de hidrocracare cu care s-ar putea realiza și motorina Euro 5. Directorul general Găureanu a declarat că este necesară convingerea „cercurilor financiare” pentru obținerea finanțărilor investițiilor, care s-ar ridica la 180 de milioane de dolari. (F.POPESCU)
Iacobov susține că datoriile RAFO au fost reeșalonate
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.