Mii de persoane din zona de nord-vest a judeţului Iaşi care în toamna anului 2008 au fost afectate de inundaţii sunt nevoite să îşi părăsească locuinţele pentru a-şi salva propriile vieţi, dar şi pe cele ale animalelor din gospodărie.
Primii care au început procedurile de evacuare au fost cei din localitatea Lespezi, unde operaţiunea se află în plină desfăşurare.
Având experienţa inundaţiilor din 2008, când 60 de gospodării au fost afectate, primarul comunei Lespezi, Ioan Lazăr, a demarat în urmă cu o oră procedurile de evacuare a celor 254 de persoane aflate în zona inundabilă.
Semnal de evacuare s-a dat şi în comuna Răchiteni, unde aproximativ 1.000 de localnici trebuie să îşi părăsească locuinţele, pentru a doua oară în ultimii doi ani, de teama apelor. Majoritatea acestora se vor retrage la rudele din „deal”, din satul Izvoarele, iar cei care nu vor avea unde să se refugieze au posibilitatea de a se caza la primăria sau la şcoala satului.
De asemenea, primarul municipiului Paşcani, Grigore Crăciunescu, a început procedurile de evacuare a populaţiei în cazul în care Siretul va inunda gospodăriile din suburbia Lunca Paşcaniului.
Pentru potenţialii sinistraţi, reprezentanţii primăriei Paşcani au făcut stocuri de apă minerală şi de ceai. De asemenea, primarul a dat dispoziţie ca în timpul nopţii de marţi spre miercuri şi în zilele următoare anumite magazine alimentare să fie deschise non stop, astfel încât sinistraţii să îşi poată cumpăra cele necesare.
De asemenea, 25.000 de saci urmează a fi umplute cu nisip pentru a supraînălţa digul pe Siret şi zonele inundabile de la intrarea în oraş.
Chiar dacă plouă, primarul a făcut apel la populaţie să iasă din case şi să ajute autorităţile şi forţele de ordine să umple sacii cu nisip. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.