• veche de peste o mie de ani, icoana a făcut numeroase minuni, fiind recunoscută în toată țara
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița va fi adusă la biserica „Sfîntul Gheorghe” din Bacău, sîmbătă, 4 mai, în jurul orelor 16.00. Astfel, la o săptămînă după ce au serbat Învierea Domnului, credincioșii băcăuani au un alt prilej de bucurie duhovnicească. Este al treilea an în care cunoscuta relicvă a creștinătății răsăritene, reprezentînd-o pe cea care a născut-o pe Maica Domnului, sosește în pelerinaj la Bacău.
„Totul a început cu gîndul la credincioșii noștri care, de-a lungul anului, merg în pelerinaj la mănăstirea Bistrița pentru a se închina Sfintei Ana. Ne-am gîndit ca, în prima duminică după Paști, adică în Duminica Tomii, să oferim încă un prilej de încîntare suflească pentru credincioșii băcăuani. Sînt oameni care și-ar dori să ajungă la Bistrița, însă din cauza unor boli sau din pricini materiale nu reușesc să ajungă pînă acolo. Așa că ne-am gîndit să le aducem această rază de lumină. Totodată, știm că sărbătoarea pascală a continuat și în Săptămîna Luminată și ne-am dorit ca, pentru sufletele ortodocșilor, sărbătoarea să mai continue cîteva zile. De trei ani ne străduim să creăm o tradiție pentru toți creștinii din zona Bacăului, cu ocazia acestui pelerinaj, organizat în această perioadă, și care vrem să nu se stingă niciodată”, ne-a declarat preotul Vasile Radu, paroh al bisericii „Sfîntul Gheorghe” din Bacău.
Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana este o creație autentic bizantină, ca și Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, care a fost donată de Manuel și Irina Paleologu domnitorului Alexandru cel Bun și soției sale, Ana, în anul 1401, la 26 iulie, ca semn de împăcare a Patriarhiei Ecumenice cu Biserica Moldovei. Icoana Sfintei Ana a fost pictată la mijlocul secolului al IX-lea (950) și a fost oferită în anul 1402, de către împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologu, domnitorului moldovean, care a așezat-o definitiv în ctitoria monahicească de la Bistrița, unde a stat secole de-a rîndul fără să fie mutată din loc sau să sufere modificări, în ciuda incediilor și a atacurilor barbare care s-au abătut asupra sfîntului lăcaș.
Credincioșii vin în număr foarte mare la icoana Sfintei Ana de la mănăstirea Bistrița deoarece se fac dintotdeauna multe și mari minuni, ceea ce a dus faima acestei sfinte icoane în tot centrul Moldovei, pe valea Bistriței și chiar peste Carpați. Cele mai „obișnuite” minuni sînt vindecări de boli și izbăviri miraculoase de primejdii și mai ales aduceri de ploaie în vreme de secetă.
Duminică, 4 mai, cînd Biserica Ortodoxă serbează pe Apostolul Toma, cel care nu a crezut în învierea lui Hristos decît după ce a pus mîna pe trupul înviat, la biserica „Sfîntul Gheorghe” va fi oficiată Sfînta Liturghie arhierească de către Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul.
Minuni săvîrșite de icoana Sfintei Ana
Icoana de la Bistrița l-a scăpat pe voievodul Petru Rareș de la moarte și din mîinile turcilor. În letopisețul lui Grigore Ureche, domnitorul, fiind trădat, s-a ascuns în Mănăstirea Bistrița, a plîns o noapte în genunchi la Sfînta Ana, împreună cu părinții călugări, a făcut făgăduință în fața icoanei, că, de va scăpa cu viață, va înnoi mănăstirea, și minunea s-a săvîrșit. În zorii zilei următoare, Petru Rareș a căpătat curaj de la Dumnezeu și a reușit să evadeze printr-o portiță dosnică, care există și azi. Iar Sfînta Ana a îngreunat cu somn ochii turcilor, ca să nu-l observe la timp și să-l prindă. După patru ani, adică în 1541, Petru Rareș a ajuns din nou domn al Moldovei și a împlinit făgăduința dată înaintea Sfintei Ana.
O altă minună de dată mai recentă s-a petrecut cu o femeie credincioasă. Aceasta avea o singură fetiță de 3 ani, foarte bolnăvicioasă. De frica injecțiilor, copila s-a îmbolnăvit de epilepsie. Apăsată de supărare, mama venea să-i citească moliftele Sfîntului Vasile. Cu toate acestea, copila nu se vindeca. Văzînd aceasta, și-a luat fetița în brațe și, venind la icoana Sfintei Ana, a căzut în genunchi în hohote de plîns și a rostit această rugăciune: „Preasfîntă Ana, făcătoare de minuni, îți dăruiesc ție această fetiță; fă-o sănătoasă!”. În clipa aceea, copila a fost foarte tare chinuită de duhul cel rău. Mama, crezînd că va muri, s-a întors tristă acasă. Noaptea însă i s-a arătat Sfînta Ana în vis și i-a zis: „Nu te teme, că fiica ta s-a vindecat!”. Din ceasul acela copila s-a făcut complet sănătoasă.
Minunile săvîrșite în fața icoanei sfintei Ana sînt legate de credința cu care credincioși vin și se roagă sfinților pentru a mijloci în fața lui Dumnezeu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns