Absolvenții de gimnaziu au toate șansele să-și facă o imagine apropiată de adevăr în legătură cu reușita lor la unul sau altul dintre licee înainte de anunțarea rezultatelor repartiției computerizate. Acest lucru va fi posibil, în condițiile în care Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că listele cu absolvenți care vor fi afișate, pe 12 iulie, în fiecare școală, nu vor mai cuprinde doar mediile de admitere ale acestora, ci și poziția fiecăruia în ierarhia județeană. „Cu puțin efort și cîteva calcule, fiecare elev își va putea da seamă dacă, în funcție de opțiunile sale, va intra sau nu la liceul ales”, a explicat inspectorul general Ghiorghi Iorga. Amintim că ieri a fost ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a, aceștia urmînd să suțină prima probă a examenului de capacitate pe 18 iunie. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns