Circa 550 de voluntari au participat, in urma cu citeva zile, la o ampla actiune de igienizare la Onesti, in cadrul campaniei “Let’s do it, Romania”. Elevii si profesorii de la scolile generale si colegiile din municipiu, jandarmii, angajatii de la SC Servsal SA Onesti si alti voluntari, printre care s-au numarat si membrii Clubului de Ecologie si Turism Montan (CETM) “Sandru”, au strins 455 de saci cu gunoaie, adunate din Rezervatia Naturala Perchiu, de pe malurile riurilor Trotus, Casin, Tazlau si Oituz, precum si din alte zone. Inedit este faptul ca o contributie majora la organizarea acestor actiuni nu a avut Primaria Onesti, ci un cetatean din Brasov, Dana Dinu, care a locuit mai demult in municipiul de pe Trotus si care este membra a clubului “Sandru”. “Fiind novice in organizarea unei asemenea actiuni, nu pot spune ca a fost perfect – a precizat Dana Dinu. As fi putut face mult mai multe daca initiam proiectul local cu ceva mai mult timp inainte. Am convingerea ca urmatoarea data cind vom desfasura activitati ecologice benefice orasului nostru vom fi mai bine organizati”. Totodata, Dana Dinu a evidentiat si un progres in privinta protejarii mediului inconjurator. “Se poate mentiona si faptul ca era destul de curat in comparatie cu alte vremuri, elevii au curatat sistematic albiile riurilor, probabil si cetatenii orasului au devenit mai responsabili dupa picnicuri”.
Trist este faptul ca Primaria Onesti, ca si in alti ani, nu s-a implicat in astfel de actiuni, dupa cum au aratat voluntarii. (George MARTIN)
dinu daniela a zis
Eu sunt respectiva DINU DANA si as vrea sa va aduc la cunostiinta ca sunt onesteanca 100% ,locuiesc in Brasov temporar dar nu ma consider brasoveanca, asa ca titlul articolului nu e prea bine ales!Se putea intitula ;BRAVO celor 550 onesteni sau Tineretul onestean doreste o ROMANIE mai curata!
M-ati citat dar nu tot ce ati prezentat in articol este real asa ca va rog ca altadata sa ma contactati inainte de a scrie ceva despre mine!VA MULTUMESC ORICUM ,e ceva bun ca au fost laudati elevii si profesorii participanti.
cu respect daniela dinu
gh.Istrate a zis
Dreptul la replica!
Activitatea din 12.05.2012, a fost organizata de LET’S DO IT ROMANIA si pe zona Onesti a raspuns d-na Dinu Daniela. Problemele de refuz sau neparticipare a Primariei Onesti, sunt strict pe organizarea lor si nu a Clubului Sandru.
Doamna Dinu Daniela are dreptate,ziaristul n-a respectat e-mailul trimis de mine.
Este bine sa respectam adevarul scris de cel care a trimis datele tehnice!
1. Clubul Sandru, n-a participat oficial la LET’S DO IT ROAMANIA, o singura persoana a fost in R.N. Perchiu si-a adunat doi saci cu gunoi din zona centrala(activitate de voluntariat aproape saptamanala)
2. Noi am refuzat aceasta organizare pe motiv intemeiat( lipsa de interes din partea organizatorilor de la Let’s Do It Roamania, din 2010, IN 2011 SI 2012 N-AM PARTICIPAT).
3. D-na Dinu Daniela a partipat si organizat aceasta activitate si-n final a dat sacii si manusile ce au ramas, Clubului Sandru( am specificat, ca-i vom folosi in actiuni de igenizare)
4. Cine a refuzat sa ajute si cum s-a desfasurat activitatea nu stiu si nu ne priveste( a se vedea celalate articole total eronate si denigratoare aparute prin http://www.presaonestenilor.com).
5. Chestiunea cu Primaria Onesti si refuzul primarului sau a nu stiu cui de la la serviciul protectia mediului, trebuie rezolvata de organizatorii evenimentului( si daca au antrenat scolile si-au strans gunoaile de pe domeniul public(FARA APROBARE) sa raspunda cine n-a intervenit sa rezolve problema!!).
6. Sa demonstreze d-l ziarist, autorul articolului,cu e-mailul primit de la mine, ca se specifica undeva, ca d-na Dinu Daniela este membra a Clubului Sandru si ca noi am fost prezenti la activitatea din 12.05.2012, organizata de dansa!!)
7.Primaria Onesti a ajutat clubul Sandru, in toate cazurile cand s-a solicitat oficial o organizare de mediu sau culturala. Nu confundati activitatile altor ONG-uri cu ale Clubului Sandru( unde si cand a vazut d-l ziarist protestul meu sau al membrilor Clubului Sandru, impotriva primarului ?!!).
Consider ca d-l ziarist GEORGE MARTIN alias FLORIN TANASE sau FLORINEL PLANTOS e necesar sa-si rectifice articolul si sa redea doar cele relatate de mine si nu alte cuvinte care aduc prejudicii de imagine Clubului Sandru. E-mailul exista.
Cu respect pentru cititorii Ziarului de Bacau!
Gh. Istrate- presedinte, CTM SANDRU-Onesti.