• primarul din Podu Turcului nu a transmis la AJOFM o listă cu potențialii muncitori din comună și a pierdut o sumă frumușică de la Banca Mondială
Prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău se derulează un program prin care șomerii aflați în căutarea unui loc de muncă pot fi încadrați în lucrări de întreținere a infrastructurii. De acest program ar fi putut beneficia și șomerii din Podu Turcului, însă ei sînt privați de această șansă deoarece primăria din localitate nu a transmis la timp datele cerute de AJOFM. „Acest program este finanțat integral de Banca Mondială și are ca scop integrarea temporară în muncă a șomerilor care figurează la noi în căutarea unui loc de muncă. El se adresează zonelor cu rata șomajului mare sau cu ofertă de locuri de muncă redusă. Fiecare șomer angajat va primi salariu minim pe economie pentru munca prestată”, ne-a declarat Claudiu Boangiu, purtător de cuvînt la AJOFM Bacău. Pînă acum au fost prinse trei localități în acest program, însă doar două vor beneficia efectiv de avantajele lui. Este vorba de orașul Comănești, unde sînt 1.983 de șomeri, și Dofteana, în care există 846 de șomeri. Normal ar fi fost ca de acest program să beneficieze și șomerii din Podu Turcului, localitate cu nu mai puțin de 701 șomeri. Ei însă nu vor fi prinși în program prea curînd din cauza ignoranței de care a dat dovadă primarul Viorel Spulber.
Acesta, ca și primarii din celelalte două localități, aveau obligația să depună pînă pe 30 mai dosarele de solicitare a fondurilor la AJOFM. Primarul Spulber nu a făcut acest lucru, deși primăria din Podu Turcului a fost înștiințată în scris și contactată de angajații de la AJOFM. „Am vrut să mergem și să depunem solicitările, dar a fost exact în ziua în care comuna noastră a fost lovită de inundații”, ne-a explicat Viorel Spulber. Primarul a omis însă să spună că perioada de depunere a solicitărilor a fost de zece zile, între 20 și 30 mai, iar el nici măcar nu a telefonat la AJOFM pentru a da o explicație. Abia acum primarul a promis că va merge la AJOFM pentru a afla ce trebuie să facă ca să îi ajute pe șomerii din comună.
Primăria din Dofteana a solicitat angajarea a zece persoane pe o perioadă de șase luni și va primi 160 de milioane de lei pentru plata lucrătorilor. Orașul Comănești a cuprins în program 16 persoane, tot pe o perioadă de șase luni, acestei primărie urmînd să primească 290 de milioane de lei. Deoarece primăria din Podu Turcului nu se prezentase cu numărul de persoane cuprinse în program, AJOFM Bacău a întreprins măsuri de selecționare a altei localități. „Podu Turcului s-a autoeliminat, așa că noi am anunțat primăriile din Onești și Sascut”, a mai precizat Claudiu Boangiu. (C.T.)
Lasă un răspuns