Ploile torenţiale şi creşterea debitelor râurilor au afectat în ultimele 24 de ore 104 localităţi din 14 judeţe, fiind evacuate din calea apelor 7.762 persoane, relevă bilanţul transmis vineri dimineaţă de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Judeţele afectate sunt: Alba, Bacău, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Suceava, Tulcea, Vaslui.
În total, au fost afectate 3.903 gospodării, anexe gospodăreşti, curţi şi grădini, 396 locuinţe şi 607 subsoluri.
Au fost inundate 12.359 hectare teren arabil, 3.622 hectare păşuni şi fâneţe, 24 obiective socio-economice, un drum naţional, cinci drumuri judeţene, zece drumuri comunale, 43 poduri, 470 podeţe, 16 punţi pietonale, iar 6.616 fântâni au fost colmatate.
Pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice au acţionat 921 angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, 131 ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, 19 ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, alături de aproape 90 de angajaţi din cadrul MApN, serviciilor voluntare şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă.
În total, s-a intervenit cu 184 mijloace de intervenţie, din care 174 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. AGERPRES
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.