Îl vor învinge, adică vor pierde

L-am cunoscut pe Răzvan Burleanu în urmă cu nouă ani și parcă inspiram aer proaspăt. Voia, pornind de ici-colo, cu câte un campionat de minifotbal între blocuri, să ajungă la o federație națională cu campionat extins în toate cătunele, ba chiar la o federație continentală și una mondială, cu campionate și cupe brăzdând țara, Europa, întreg mapamondul. Ehei, visuri – îmi spuneam. După nici zece ani, reușise întocmai! „Corleone” Dragomir l-a caracterizat cel mai bine: „băiat deștept, școlit, purtător de creier”. Răzvan este un excelent ascultător și un și mai bun vorbitor, un soi de guru ce-ți dă liniște, elan și încredere. Dar nu o încredere bazată pe minuni dumnezeiești, ci pe certitudinea unor planuri vaste, minuțioase și inteligente.

Mai nou, Burleanu vrea să dea fotbalului o altă viziune și candidează la postul eliberat de „Nașul” Sandu în fruntea FRF. O federație și un fotbal ca Lucian Bute, trăind din amintirea loviturilor năprasnice date cândva Argentinei și Angliei, dar ale căror croșee abia mângâie Albania prezentului. Hulită și căzută în derizoriul tabloid, vorbim totuși despre Federația de Fotbal, umbrela singurului fenomen social ce mai poate să smulgă mii de români din fața televizoarelor sau calculatoarelor. De aceea, alegerile pentru FRF, din 5 martie, sunt mai importante decât crede cetățeanul obișnuit. Dovada supremă a fost demisia guvernului Boc datorită protestelor de stradă întreținute și întețite de ultrașii formațiilor bucureștene, chipurile pentru a-l susține pe Raed Arafat. Închid această paranteză politică, conștient fiind că rolul huliganilor din galerii în debarcarea mini-băsistului va fi minimalizat.

Din păcate, cursa pentru scaunul Nașului are deja un învingător, pe Gică Popescu, un lăudat fost fotbalist, dar de care toate echipele la care a jucat voiau să scape. Acum va fi invers: majoritatea îl înjură la șușanele, dar îl vor vota. Programul lui Gică Popescu de redresare a fotbalului românesc, „după model belgian”, e apă de ploaie pe lângă planurile lui Răzvan Burleanu. De fapt, Baciul se folosește de imaginea lui Hagi și a celorlalți din generația ’94, promițându-le un oscior de ros. Nu se schimbă, în esență, nimic. Burleanu pleacă de la analiză, diagnostic, finanțare, transparență, promovarea valorii autentice, interes colectiv… Revoluție! Dar cât va conta, de vreme ce electorii ignoranți vor face diferența? Cine sunt votanții? Păi, oamenii de fotbal. Ei sunt cheia și lăcata sportului rege. Merită să-i disecăm, măcar din vorbe. Cam pe vremea când Burleanu începea marea aventură mondială a minifotbalului amator, CFR Cluj se pregătea să devină regina fotbalului mioritic. Teszari și Mureșan gândeau să ia titlul „altfel”, adică pe gazon. Pentru asta, au pornit la drum cu oameni nepătați. „Dacă descoperim un om de fotbal printre noi, îl dăm afară”, spuneau cei doi clujeni. Realitatea Ligii I i-a schimbat. Când ești cu lupii, trebuie să urli ca ei, așa că după un timp Teszari și Mureșan involuaseră ei înșiși în oameni de fotbal.

Dar ce indivizi intră în categoria oamenilor de fotbal? Aparent, oricare actual sau fost fotbalist, antrenor, arbitru, sponsor, impresar, lucrător în aparatul administrativ al unei echipe, observator, jurnalist sau chibiț cu state vechi pe stadioane este om de fotbal. De fapt, această calitate o capătă doar cei cu antene lungi în fenomen, cu relații în toată țara, care sunt capabili să blătuiască, să mituiască adversari și arbitri, să inventeze și să colporteze zvonuri, să alimenteze scandaluri – adică să comită orice pentru un scor nedrept sau pentru a susține vreun parvenit în lupta pentru putere. Toți oamenii de fotbal câștigă din ceea ce fac. Pentru unii curge, pentru alții pică, iar sistemul macină perpetuu, până se va auto-strangula, deoarece fotbalul românesc nu mai produce jucători șI își bate joc de public. Tribunele goale îi vestesc dispariția! În actuala structură, puțini își păstrează integritatea, construind cu răbdare, punând ca priorități oamenii și frumusețea jocului, nu cifrele unei tabele de marcaj. Acei platonici vor vota cu Burleanu. Ceilalți, mai numeroși, vor alege „modelul belgian” și vor pierde, pentru că vor învinge. Păcat, prietene Răzvan!

Cornel PINTER