Ora 16. Zapuseala tipica ateniana. Ajunsesem la terasa unei taverne din cartierul Plaka. Am ales umbra dubla a unui platan si a unei umbrele de soare. La masa, la un pahar de ceai cu gheata, alaturi de mine stateau sotia, Ella, universitarii Apostrofel Gramaticu, Acribion Tocilescu si studentul Sofistoc Albanoapte.
– Domnilor profesori, a inceput studentul sa-si dezvolte o idee, in „Iliada” si „Odiseea” apar multe inadvertente.
– Puteti veni cu un exemplu? a intervenit incurajator filologul Apostrofel Gramaticu.
-De exemplu, citesc din „Odiseea”, cintul III, versurile 1 si 2: „Cind soarele din marea stralucita / Iesi pe bolta cerului de arama”. Pe de alta parte, in cintul XVII, versul 755, cerul este din fier, citez: „Pina la cerul cel de fier (…)”.Rezulta ca prin aplicarea unui silogism, ajungem la concluzia ca cele doua opere au fost scrise de poeti diferiti.
– Puteti, mai intii, sa ne spuneti ce este silogismul? l-a incurajat, inca o data, filologul universitar pe discipol.
– Silogismul a fost decoperit de filosoful grec Aristotel, care a trait intre anii 384 si 322 i.Hr. Silogismul este un tip de rationament deductiv, alcatuit din trei judecati: 1) premisa majora, care contine predicatul concluziei; 2) premisa minora, care contine subiectul concluziei; 3) concluzia, care este dedusa din majora prin intermediul minorei. De exemplu: 1) Daca toti oamenii sint muritori; 2) daca toti grecii sint oameni; 3) deci, toti grecii sint muritori.
– Care este silogismul in acest caz?
– M-am gindit la urmatorul silogism: 1) Daca un poet nu poate face comparatii cu materiale necunoscute epocii in care a trait; 2) daca poetul Homer a trait in epoca bronzului; 3) deci, Homer nu a putut face comparatii cu fierul, care nu a existat in epoca bronzului. Altfel spus, versul 755 din cintul XVII nu a fost scris de Homer, fiind adaugat mai tirziu de altcineva.
– Silogismul auzit mi se pare a fi un sofism, deoarece premisa majora este gresita, Homer traind, cel mai probabil, intre secolele IX si VIII i.Hr., când unii europeni intrasera deja in epoca fierului, a precizat istoricul Tocilescu.
– Totusi, asa – numita „problema homerica”, adica a paternitatii celor doua poeme exista si azi, a subliniat filologul universitar. Concluzia indrazneata ca „Iliada” si „Odiseea” au fost operele unor poeti diferiti a aparut chiar la grecii antici, ca de exemplu, la filosoful Zenodotes din Efes, care a trait in secolul al III – lea i.Hr. In anul 1715, dramaturgul francez François d’Aubignac a presupus ca Homer este numele generic al unei pleiade de poeti lipsiti de vedere, care colindau tirgurile si bilciurile din Grecia antica si isi cistigau existenta improvizind legende. In anul 1795, Friederich August Wolf a publicat „Prolegomena ad Homerum, sive de operum Homericorum prisca et genuina forma variisque mutationibus et probabili ratione emendandi”, in care se prezinta cele doua epopei ca fiind grupari de cinturi compuse de poeti necunoscuti. Culmea criticii au adus-o tot germanii. In anul 1916, Ulrich von Wilamowitz-Moellendorf, in „Die Ilias und Homer”, a afirmat ca „Iliada” este o „opera de compilatie”. Albert Fick, in cartea „Die Entstehung der Odysee”, aparuta in anul 1910, nu s-a sfiit sa scrie ca „Odiseea” este o „crima impotriva inteligentei”.
– Ooo… este prea de tot! a exclamat Sofistoc Albanoapte. A critica in asa hal pe Homer lezeaza umanitatea, tot asa cum critica vehementa a lui Mihai Eminescu ne ofenseaza pe noi, romanii.
DORU CIUCESCU
Lasă un răspuns