Îmbrăcămintea second-hand, o afacere care s-a cam răsuflat

• prețul hainelor purtate aduse „din afară” a ajuns aproape de cele noi • afacerea îmbrăcăminte second-hand se împiedică în tot felul de condiționări și impuneri

În primele luni după decembrie 1989, una din imaginile emblematice erau mormanele de haine aduse în piețe, așezate pe tarabe sau jos, pe folii de plastic. Hainele și încălțămintea aduse „de afară”, pe ale căror etichete scria „made in Germany”, „made in France” sau cine știe ce altă țară vestică înflăcărau imaginația amatorilor de lucruri străine, chiar dacă erau purtate. Și mulți se repezeau să le cumpere, mai ales dacă erau din piele, mătase, bumbac și alte materiale aproape excluse omului de rînd pe vremea Împușcatului. O vreme, comerțul cu îmbrăcăminte second-hand s-a desfășurat haotic, fără vreo reglementare. Apoi lucrurile s-au schimbat. Întîi a fost interzis desfășurarea lui în piețe. În schimb, au apărut la fiecare colț de stradă magazine cu trențe „de import”. Afacerea era cît se poate de rentabilă, dacă se ține cont că baloții aduși de aiurea nu costau practic nimic. Tot ce se obținea intra în buzunarele patronilor.

Acum, afacerea și-a pierdut din rentabilitate. Culmea este că cei care suferă sînt nu atît patronii, cît săracii, principalii clienți ai unor astfel de magazine.

Condițiile de importare a hainelor la mîna a doua s-au înnăsprit

În urmă cu un an-doi, magazinele cu haine second-hand puteau fi întîlnite practic la tot pasul. Erau în locurile cu vadul cel mai bun, în Piața Centrală, pe bulevard, unde voiai și unde nu voiai. Numărul lor s-a redus masiv în ultima vreme. Locurile unde săracii săracilor își cumpărau de îmbrăcat și de încălțat cu puțini bani au ajuns din ce în ce mai puține.

Fenomenul are mai multe explicații. Multe astfel de magazine s-au închis pentru că aprovizionarea devenise prohibitivă. Condițiile legale impuse la importul de haine și încălțări second-hand au devenit drastice. Era vorba de acte de proveniență, de dezinfectarea lor etc. Or, multe din ceea ce se comercializa era de proveniență îndoielnică, dacă nu chiar dubioasă. În plus, scandalul „lenjeriei de la pubelă” – lenjerie de corp luată de-a dreptul de la coșul de gunoi – a amplificat restricțiile. În condițiile date, au rămas accesibile doar lucrurile de o anumită calitate. Care însă a dus la creșterea prețului de achiziție.

În plus, comerțul de acest fel a devenit ținta a tot felul de controale: OJPC, Finanțe, Sănătate Publică etc. Ceea ce a mai desființat o serie de magazine second-hand.

Prețurile de vînzare le-au ajuns pe cele de la haine noi

Ceea ce a rămas acum pe piață reprezintă afacerile cu o temelie mai solidă. „Vînzarea de haine second-hand nu mai este ce a fost – ne-a declarat Nela D., patroana unui butic din Bacău care rezistă de cîțiva ani. Mai că nu mai merită să-ți bați capul, dar trebuie să trăiești”. Lucrurile nu stau chiar așa de dramatic, dar nici roz nu sînt. Prețurile hainelor la kilogram variază între 165.000 de lei cele mai proaste și 230.000 de lei/kg. Un calcul simplu arată că un pulover ceva mai gros, care cîntărește și jumătate de kilogram și mai mult, poate fi achiziționat cu peste 100.000 de lei. Dacă mergi la tarabagii în Piața Centrală, găsești produse noi la prețuri apropiate. Ce-i drept, nu sînt din lînă, dar tot țin de cald.

În astfel de condiții, cum rezistă aceste afaceri? Mai sînt încă oameni săraci care iau ceva de pus pe ei, la prețuri mici. Alți comercianți fac efortul de a expune hainele într-o prezentare mai ca lumea, în sensul că le calcă și le expun pe umerașe. În aceste cazuri însă, prețul însă nu este la kilogram, ci la bucată. Și vezi exact ce iei și cum arată lucrul dorit. Și nu se poate spune că nu merită, pentru că produse similare costă sute de mii de lei cînd sînt noi, pentru că le găsești prin magazinele de lux.

În alte cazuri, patronii aduc haine practic noi la preț de second hand, iar cunoscuții lor le iau fără vorbă, pentru că au încredere în furnizor. Chiar dacă ar părea de mirare, persoane cu ștaif – ingineri, medici sau care au pur și simplu bani – cumpără astfel de produse. Dar realitatea este că merită. Și mulți nu știu că o clientelă relativ fidelă o reprezintă adolescenții, elevi de liceu. Cei care stau mai prost la capitolul financiar se mulțumesc și cu produsele rîvnite aduse la mîna a doua.

În final, cei afectați de scumpirile de la produsele second-hand sînt tot cei mai săraci, care nu mai au bani nici pentru așa ceva. Totuși, măcar nu se mai vînd chiar toate ciurucurile, doar pentru că vin din Occident. (Gabriela PASCU)