Agenția Națională pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație a dat publicității, săptămîna trecută, Regulamentul de organizare și funcționare a oficiilor teritoriale pentru IMM și cooperație. Acestea sînt organe de specialitate ale agenției, care alcătuiesc și gestionează baza de date a IMM-urilor, promovează centrele de dezvoltare a acestor tipuri de întreprinderi, colaborează cu autoritățile locale în probleme care privesc IMM-urile, cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, urmăresc programele Agenției Naționale și acordă consultană IMM-urilor. Astfel, au fost înființate patru oficii teritoriale, la Iași, Constanța, Timișoara și Craiova, care au arondate toate județele țării. Oficiul Teritorial Iași are arondate județele Bacău, Brașov, Botoșani, Covasna, Harghita, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui și Vrancea. în structura oficiului teritorial figurează, sub coordonarea unui director executiv, Biroul economic, juridic și de resurse umane, Biroul de politici și programe pentru IMM și centre de informare, consultanță și instruire. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.