~3 min lectură 1 comentariu

IMPORTANT! Distribuitorii de gaze trebuie să dea banii înapoi celor care începuseră procesul de racordare, care acum e gratuit

Redacția Ziarul de Bacău

Distribuitorii de gaze trebuie să dea banii înapoi multor cetățeni care începuseră procesul de racordare, care acum e gratuit, scrie Economica.net

gaze bacau

Noul ordin ANRE 178/2020, care aprobă regulamentul de racordare, cel care stabilește că racordarea este gratuită, are un capitol de dispoziții tranzitorii care îi interesează direct pe cei care au început procesul de racordare, dar nu l-au finalizat. În primul rând, chiar dacă cererile de racordare au fost depuse la operatorul de distribuție înainte de data la care noul regulament a intrat în vigoare, oamenii care se află în această situație trebuie să știe că racordarea va continua pe baza acestui regulament. Adică va fi gratuită și pentru ei. 

Și mai important, unii dintre oamenii aflați în această situație vor primi înapoi banii plătiți deja. “Tarifele de racordare încasate în baza cererilor de racordare formulate ulterior datei de 30 iulie 2020 și pentru care nu s-a încheiat contract de racordare se returnează solicitanților în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului regulament”, scrie în ordinul ANRE. 

Cu alte cuvinte, dacă ați depus cererea de racordare după 30 iulie și încă nu ați semnat contractul de raccordare, veți primi banii înapoi, în cel mult 30 de zile. 

Iarăși, importante pentru cetățenii care au început demersurile de a-și racorda locuințele le rețelele de gaze sunt și următoarele două prevederi – cităm din nou din ordin: “Avizele tehnice de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale emise până la data intrării în vigoare a prezentului regulament sunt valabile până la expirarea termenului de valabilitate, fără a putea fi prelungite. În situația în care nu a fost încheiat contractul de racordare, în baza ATR prevăzut la alin. (1) (cel de mai sus-n.red.), proiectarea și execuția racordului și/sau a SRM/SR/SM/PRM/PR/PM se realizează în conformitate cu prevederile prezentului regulament”. Iată și ce înseamnă abrevierile: SRM – stația de reglare-măsurare a gazelor naturale; SR – stația de reglare a gazelor naturale, SM – stația de măsurare, PRM – postul de reglare-măsurare a gazelor naturale; PR – postul de reglare a gazelor naturale; PM – postul de măsurare; 

Cu alte cuvinte, și dacă a fost emis deja avizul tehnic de racordare (ATR) în baza vechii legislații, racordarea va contina pe baza acestui regulament nou, adică procesul va fi gratuit și în acest caz.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    16 octombrie 2020, 18:04
    0

    O veste buna pentru multi.Cred.Era foarte scump.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.