Agricultorii sînt obligați să plătească, începînd din acest an, o nouă taxă către bugetele locale. Dacă pînă anul trecut proprietarii de terenuri agricole care nu dețineau mai mult de 10 hectare erau scutiți de la plata impozitului, printr-un act normativ inițiat de Ministerul Administrației Publice și adoptat în ultimul trimestru al anului trecut de Guvern, toți proprietarii de terenuri (indiferent dacă-l muncesc sau nu, sau dacă l-au dat în arendă) sînt obligați să achite impozitul pe terenul agricol. Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului 36/2001, proprietarii de terenuri agricole aflate în extravilanul localităților vor alimenta bugetele locale cu sume între 80.000 lei și 300.000 lei/hectar în acest an. Pe lîngă acest bir, gospodarii și deținătorii de exploatații agricole mai au de achitat impozitele aferente locuințelor, terenurilor din intravilan, mașinilor și utilajelor agricole.
Legea stabilește că impozitul pe terenul agricol se plătește diferențiat, în funcție de gradul de fertilitate al pămîntului și de calitatea acestuia. Conform principiului autonomiei locale, responsabilitatea de împărțire pe zone și de determinare a gradului de fertilitate al terenurilor revine consiliilor locale și primăriilor. Deși, la prima vedere, procedura de determinare a gradului de fertilitate pare ușor de realizat, operațiunea este destul de tehnică, fiind necesare teste de evaluare a conținutului de humus, concentrației de azot, fosfor și potasiu din sol. De asemenea, trebuie luată în calcul și specificitatea solului în funcție de tipul acestuia (nisipos, argilos, brun-roșcat), ca de altfel și structura lui (sol greu sau ușor). Peste toate, va fi luată în calcul și posibilitatea de irigare a terenurilor agricole.
În urma măsurătorilor și a determinărilor reprezentanților autorităților locale, proprietarii de pămînt arabil vor plăti între 8 și 15 lei/metrul pătrat de teren arabil, în funcție de calitatea acestuia. Valorile acestea sînt cele mai mici niveluri ale impozitului pe terenurile agricole, iar la polul opus se situează impozitele percepute pentru suprafețele cultivate cu livezi, care variază între 13-30 lei/metrul pătrat. Pentru terenurile cultivate cu vii, impozitul datorat bugetelor locale variază de la 10 la 25 lei/metrul pătrat, iar pentru păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră, de la 8 la 15 lei/metrul pătrat. Nici proprietarii de pășuni și fînețe nu sînt scutiți de acest tip de impozit, care variază de la 6 la 12 lei/metrul pătrat. La aceste niveluri se aplică și coeficienții de corecție, în funcție de ierarhizarea localităților pe ranguri, pentru cele rurale aceștia fiind de 1,10 (corespunzător unei localități rurale de rangul patru), respectiv 1,00 pentru rangul cinci. Cu alte cuvinte, pentru un hectar de pămînt de cea mai bună calitate, proprietarul va plati, în acest an, 150.000 de lei, iar pentru unul de livadă, 300.000 de lei.
Promisiune neonorată
Deși sumele aferente impozitului pe terenul agricol nu sînt acum foarte mari, experiența arată că acestea vor fi majorate substanțial de la an la an. De altfel, potrivit tradiției în domeniul impozitelor și taxelor, și producătorii agricoli se așteaptă tocmai la acest gen de initiațive din partea celor care își stabilesc bugetele de venituri. Deși, repetăm, actualele valori ale impozitului agricol nu sînt exagerate, introducerea birului constituie încă o promisiune neonorată a actualei guvernări, care anunțase că nu se va introduce această măsură pînă în 2005. Acest nou impozit impus proprietarilor autohtoni de terenuri agricole este, în țările Uniunii Europene, o taxă frecventă, pe care toți deținătorii de suprafețe agricole o plătesc constant. Cu toate că România încearcă să se alinieze la legislația europeană, ceea ce ne deosebește net de producătorii agricoli comunitari este faptul că, datorită politicilor eficiente, fermierii beneficiază de subvenții consistente de pînă la 50-60 la sută din costuri. Acestea le permit fermierilor din țările Uniunii Europene nu numai să-și acopere cheltuielile, dar să și înregistreze profituri. De partea cealaltă, la noi în țară, în condițiile în care majoritatea proprietarilor de terenuri sînt persoane în etate, cu venituri ridicole, care nu le permit nici măcar acoperirea cheltuielilor minime, introducerea acestui nou impozit nu este decît o povară în plus. Această situație nu a fost însă luată în calcul de către Executiv, actul normativ stabilind că, în cazul în care un proprietar nu-și achită obligațiile fiscale timp de cinci ani, statul îl poate executa silit, ceea ce poate reprezenta chiar confiscarea pămîntului.
Oficial, guvernanții au motivat reintroducerea „fonciirii” prin faptul că în acest fel proprietarii ar fi stimulați să-și lucreze terenurile, pentru a nu ieși în pagubă. Obsesia obligării țăranilor să-și lucreze terenurile nu e nouă, fiind inclusă chiar în Legea 18/1991. Actul normativ prevede că, dacă doi ani la rînd nu își cultivă pămîntul, proprietarului i se ia dreptul de folosință asupra acestuia. Ca multe alte prevederi legale, nici aceasta nu a fost aplicată niciodată, nu numai în Bacău, ci și în restul țării. Primarii, cei care ar fi trebuit să ia aceste măsuri, s-au codit să ia pămîntul de la oameni din două motive: terenurile nu sînt cultivate din cauza lipsei banilor și, apoi, oricum nu ar fi avut cui să i le dea în folosință, lipsa de capital în domeniul agricol fiind deja o axiomă. Guvernul a găsit între timp o altă modalitate de a-i obliga pe oameni să nu-și lase terenurile necultivate: impozitul agricol. Viorica Marcu, primarul comunei Traian, nu crede că impozitul va reuși să-i facă pe țărani să nu-și lase nelucrate pămînturile. „Unii țărani își lasă terenul necultivat din cauză că pur și simplu nu au bani să achite lucrările agricole. Și mai este un motiv: în multe cazuri, dreptul de proprietate a fost reconstituit pentru persoane decedate, ai căror moștenitori sînt împînziți în toate zările. Ei găsesc foarte greu arendași cărora să le dea pămîntul, din cauză că agricultura nu este prea rentabilă. An de an, lucrurile s-au înrăutățit, o dovadă fiind prețul cerealelor, care era mai mare în 2000, decît acum. În condițiile în care toate prețurile au crescut, inclusiv pentru lucrarea pămîntului, de unde să mai găsești arendași?”, se întreabă Viorica Marcu.
Lasă un răspuns