Mereu ne plîngem de plictiseală în amorțeala insuportabilă a Bacăului. Parcă și calculatorul a devenit enervant, parcă și întîlnirile cu prietenii au devenit banale: aceleași terase, aceleași subiecte de discuție cu aceiași oameni plictisiți ca și noi. Același program, aceleași străzi, aceleași reviste. Zilele trec parcă mai greu decît atunci cînd sîntem la școală.
Martoră și participantă la această „mare plictiseală”, am decis să plec cu cîțiva colegi într-o tabără în Făgăraș. Cineva spunea că a călători este un lucru serios pentru persoanele frivole și un lucru frivol pentru persoanele serioase. Lăsînd la o parte filozofiile (să nu trezim din letargie și ultimul neuron pus la hibernat pe timpul vacanței!!) pe mine această tabără m-a facut să privesc totul dintr-o altă perspectivă, mai optimistă.
După 12 ore petrecute în tren, în înghesuiala datorată numeroaselor bagaje și faptului că nu ne încăpeam în piele de nerăbdare și de bucurie că am scăpat de părinți, am ajuns în tabără. Condițiile de cazare nu au fost prea fericite, dar n-am avut timp să observăm prea atent, dat fiind programul foarte variat din tabără. Am văzut Transfăgărășanul, Curtea de Argeș, cîteva peșteri, mănăstiri, am urcat pe Moldoveanu (pînă-n vîrf!), dar toate acestea ar fi rămas locuri sterpe, imagini dintr-o carte nesuferită de geografie dacă n-aș fi cunoscut oameni pe care altfel nu i-aș fi întîlnit și nu m-ar fi interesat niciodată.
Printre stîncile din Făgăraș, printre prăpastiile în care dacă aruncai o piatră nu o auzeai căzînd și prin ceața groasă nu ne venea să credem că eram pe un vîrf de munte, ci undeva pe un platou de filmare. În afară de asta, cu toții am descoperit însușiri ale celorlalți pe care nici măcar nu le bănuiam, fețe diferite ale personalității fiecăruia și la figurat și la propriu.
Cunoscînd alți oameni, printre care și prietenii mei cărora credeam că le cunosc fiecare fir de păr, zilele trec foarte repede. În agitația permanentă a plecării, a vizitării a cîtor mai mule locuri am fost foarte uniți și s-au legat cîteva prietenii.Cînd se termina ziua puteam merge la discotecă, dar manelele nu ne tentau de loc și eram atît de obosiți încît ne amuzam ascultînd din paturi, de sub două pături, pe jumătate adormiți cum striga Dj-ul :”Hai Bacăul!”, Bacăul dormind. În penultima seară am vizionat caseta video filmată de ghidul nostru pe Moldoveanu și ne-am tăvălit de rîs (fără exagerări) văzîndu-ne pe rînd: nerăbdători, obosiți, enervați, mîncăcioși, supărați, bucuroși, entuziasmați și în final „pe vîrf”. În ultima seară am făcut un foc de tabără foarte frumos , care s-a stins destul de repede, dar tot ne-a ținut treji pînă mult după miezul nopții.
În amalgamul de impresii și senzații, această tabără cu siguranță m-a scos din rutină, iar schimbarea decorului a avut o foarte mare influență asupra mentalității mele cu privire la petrecerea timpului liber. Iar atunci cînd o să fiu în fața unei lucrări la mate mă voi gîndi cu optimism că am urcat pe Moldoveanu, iar rezolvarea problemei va deveni floare la ureche. (Oana Maria NIȚĂ)
Lasă un răspuns